Bittnet, integrator și lider al pieței de training IT din România, a înregistrat în 2015 o creștere de 35% a veniturilor și un profit net de cinci ori mai mare decât în 2014.
Bittnet a încheiat anul trecut cu venituri de 11,27 milioane de lei (circa 2,5 milioane de euro), în creștere cu 35% față de 2014, și cu un profit net de peste 1 milion de lei (circa 230.000 de euro), cu 386% mai mult față de anul anterior.
În 2015, Bittnet și-a consolidat poziția de integrator IT și d e lider pe piața locală de training IT și a încheiat noi parteneriate în industria IT&C. Printre cele mai importante evenimente se numără: listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), devenind prima companie IT din România listată la BVB, vânzarea unei participații de 10% către fondul polonez de investiții Carpathia Capital, atragerea lui Dan Berteanu, expert în training și vânzări și cunoscut antreprenor local, în boardul Bittnet, precum și avansarea în Topul 50 de Companii IT din Europa Centrală, clasament realizat de compania de consultanță Deloitte.
„2015 a fost un an foarte bun pentru noi. Peste 150 de noi acționari s-au alăturat proiectului nostru, ca urmare a listării pe piața AeRO a Bursei de Valori București. A fost primul an din istoria Bittnet în care am înregistrat profit brut la sfârșitul semestrului I, a fost un an în care am atras în board experți cunoscuți, investitori privați și am întărit echipa de profesioniști din departamentele de vânzări, operațiuni și tehnic”, declară Mihai Logofătu, directorul general al Bittnet Systems.
Creșterea veniturilor și a profitului net se datorează implementării unei strategii planificate pentru perioada 2015 – 2017, detaliată în Memorandumul de Informare, publicat la listarea companiei. Compania s-a axat și se va axa și în continuare pe: consolidarea poziției de lider al pieței de training IT, creșterea acoperirii geografice și urmărirea trendurilor globale la nivelul industriei IT. Astfel, cele mai importante creșteri de venituri se datorează trainingurilor bazate pe tehnologiile cloud (creștere de șapte ori în 2015), susținute de Bittnet, în parteneriat cu Amazon Web Services, dar și proiectelor de integrare lansate anul trecut de companie, care sunt orientate pe soluțiile cloud (+107%) și datacenter (+160%).
Anul trecut, Bittnet a reușit să pătrundă pe piețele vest-europene cu oferta sa de servicii de training, de consultanță și soluții cloud.
Pentru acest an, Bittnet își propune să continue creșterea accelerată, având la bază aceiași trei piloni: lansarea unor noi servicii (bazate în special pe tehnologiile cloud), extinderea acoperirii geografice și expansiunea portofoliului de produse prin încheierea de noi parteneriate cu furnizori mari din industria de training IT.
„Mulțumim pentru încredere acționarilor care au investit în proiectul Bittnet, la un multiplu de 37 față de profiturile înregistrate în 2014. Le-am confirmat votul de încredere la începutul acestui an, indicatorul PER înregistrând astăzi o valoare de 6,7, luând în calcul rezultatele din 2015. Cu siguranță vom reuși să atingem noi performanțe, odată cu intrarea unor noi membri în boardul și în echipa companiei. Atât clienții, cât și partenerii noștri așteaptă să continuăm să inovăm în integrarea serviciilor și sperăm să-i surprindem plăcut”, punctează Cristian Logofătu, directorul financiar al Bittnet Systems.