John Stynes se alătură Bitdefender din funcția de CFO al Verifone pentru Europa și Rusia, unde a avut un rol cheie în procesul de transfomare a departamentului financiar, de observație strategică a businessului și de relația cu investitorii din Europa. Activitatea sa a permis companiei să se delisteze de la bursă și să devină companie privată în august 2018.
Anterior, Stynes a fost director financiar adjunct al producătorului de electronice TT Electronics, un business listat pe bursa de la Londra, unde a fost membru de bază al echipei care administrează relația cu investitorii, băncile și consiliul de administrație, în contextul dezvoltării semnificative a companiei. El și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Cisco, punând bazele Cisco Capital and Treasury, implementând procesul de raportare SOX și evoluând până în poziția de CFO pentru Europa de Nord, Regatul Unit și Irlanda.
„Mă bucur să mă alătur echipei Bitdefender în această perioadă de transformare și de creștere accelerată. Am sesizat un potențial enorm al industriei de securitate informatică pentru viitorii ani, iar Bitdefender are o poziție solidă în această piață câtă vreme peste 38% dintre soluțiile de securitate și utilizatorii acestora folosesc deja tehnologiile sale premiate”, spune John Stynes, CFO al Bitdefender.
Fostul CFO, Niculae Dincă, va continua să fie parte a echipei de management a departamentului financiar și îl va sprijini pe Stynes în perioada de tranziție. Dincă a condus în ultimul deceniu finanțele Bitdefender, o perioadă de expansiune susținută a businessului, cu multiple runde de finanțare din partea investitorilor.
Stynes completează linia de top management a Bitdefender formată din Florin Talpeș, CEO, Bogdan Irina, director operațional, Bogdan Dumitru, director tehnic, și Rareș Ștefan, director de strategie. În ultimii trei ani, compania a dezvoltat semnificativ echipele sale enterprise și corporate din Europa și Statele Unite ale Americii.