Acestea vor trebui centralizate în sistemul național RO e-Factura, pus la dispoziție de Ministerul de Finanțe. Compania Atomatik vine în sprijinul afacerilor românești prin automatizarea întregului proces de emitere, încărcare și descărcare a facturilor în și din sistemul RO e-factura.
Soluția Atomatik pentru RO e-Factura
Atomatik oferă o soluție cuprinzătoare care automatizează atât procesul de emitere al facturilor și încărcarea lor în sistemul național RO e-Factura, cât și pe cel de descărcare a facturilor emise de furnizori.
Aceasta este complet adaptabilă în funcție de cerințele și sistemele folosite în fiecare departament de contabilitate. Platforma Atomatik este ideală pentru automatizarea a numeroase sarcini standardizate din departamentele de contabilitate și finanțe. Este ușor de utilizat, nefiind necesare cunoștințe tehnice avansate sau implicarea de specialiști IT.
"Le propunem companiilor din România o experiență simplificată a tranziției către RO e-Factura și a tuturor interacțiunilor viitoare cu platforma prin intermediul automatizării. Ne mândrim cu o experiență de peste zece ani în automatizări din sectorul financiar global și ne dorim să contribuim la digitalizarea sistemului fiscal național”. Cristina Pene, COO Atomatik
Automatizarea emiterii și încărcării facturilor
Având în vedere obligativitatea emiterii tuturor facturilor în format digital și încărcarea lor în sistemul național RO e-Factura, volumul de muncă depus de angajații din departamentele de contabilitate se anunță considerabil. Atomatik propune optimizarea și automatizarea acestui proces, după un model ce poate fi în întregime personalizat, în funcție de nevoile companiei dumneavoastră.
Un posibil model de automatizare a procesului de emitere și încărcare a facturilor digitale pe platforma RO e-Factura se prezintă astfel:
- Logarea automată în sistemul ERP folosit de companie
- Aplicarea automată a filtrelor pentru identificarea facturilor care trebuie încărcate pe platforma ANAF
- Exportarea facturilor în format XML
- Încărcarea automată a facturilor pe platformă prin intermediul API-ului furnizat de ANAF
- Monitorizarea automată a facturilor încărcate, precum și excepțiile care necesită verificarea din partea unui angajat
Automatizarea descărcării facturilor emise de furnizori către companie
Similar procesului anterior, menținerea unei contabilități la zi a facturilor emise de către furnizorii companiei va fi făcută, începând cu luna Ianuarie, tot prin intermediul platformei puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor. Acest proces va presupune în multe cazuri descărcarea facturilor emise de furnizori de pe platforma RO e-Factura, în format XML prin intermediul API-ului furnizat de ANAF. Multe companii folosesc formatul PDF, datorită lizibilității și versatilității sale, în comparație cu formatul XML. Ulterior conversiei la formatul PDF, departamentele de contabilitate consolidează facturile descărcate în fișiere Excel. Un proces complet automatizat ar putea arăta astfel:
- Un lucrător digital Atomatik va descărca automat facturile emise de furnizori de pe platforma RO e-Factura, în formatul nativ XML, prin intermediul API-ului pus la dispoziție de ANAF.
- Va face automat conversia la format PDF
- Va importa facturile automat într-un fișier Excel și le va categorisi în funcție de factori predefiniți precum: departamente, centre de costuri, etc.
- Facturile excepție (cele fără reguli definite, fără furnizor înregistrat în sistem, etc. ) vor fi separate, urmând a fi evaluate de către un angajat.
- În baza regulilor si categorisirilor, lucrătorul digital poate importa facturile in sistemul de contabilitate concomitent cu execuția altor acțiuni specifice, după caz (ca de exemplu creare furnizor nou daca acesta nu exista, anunțare operator uman, etc).
Aceste exemple sunt unele generale, Atomatik oferind posibilitatea unor automatizări personalizate, bazate pe procesele și necesitățile fiecărei afaceri.
Beneficii ale utilizării Atomatik:
- Economii substanțiale de timp și resurse alocate procesării facturilor
- Reducerea sau eliminarea riscului de eroare umană
- Deblocarea de resurse umane valoroase pentru sarcini financiare cu grad de complexitate mai ridicat
- Siguranța pe termen lung a proceselor implicate în relația cu autoritățile.
Eficiența Atomatik în operațiuni financiare este dovedită de către succesul clienților noștri de pe piața locală. Misiunea noastră este de a ajuta companiile românești să utilizeze mai bine resursele umane de care dispun și să își pregătească afacerile pentru un viitor digital, prin intermediu automatizării.
Despre Atomatik
Atomatik este o companie software de automatizări inteligente, cu tehnologie RPA (robotic process automation) proprie și operațiuni în Europa și Statele Unite. Brandul și produsele Atomatik au fost create de fondatorii RightClick Solutions, o companie cu peste zece ani de experiență în automatizări dedicate sectorului financiar global.
Pentru detalii despre automatizarea operațiunilor cu platforma RO e-Factura, vă invităm să luați legătura cu echipa noastră de vânzări.