Grupul Entersoft a anunțat rezultatele financiare pentru primul semestru al anului 2014. Nivelul general al veniturilor pentru întregul business a crescut cu 31%, ca urmare a investițiilor recente în dezvoltarea de noi produse, extinderea pe piețele externe, dar și multumită achizițiilor făcute.
Profitul net al grupului a atins valoarea de 5,10 milioane euro, ceea ce reprezintă o creștere de 31,24% față de perioada similară a anului trecut. Profitul înainte de deducerea taxelor aproape că s-a dublat față de aceeași perioadă a anului 2013, ajungâng la 1,09 milioane euro. Această creștere semnificativă a fost generată cu precădere de revenirea pieței soluțiilor ERP și CRM și dezvoltarea unor noi aplicații mobile, dar și de creșterea impresionantă a subsidiarei Retail Link prin lansarea unor noi soluții de facturare electronică și extinderea activității externe a Entersoft. Creșterea profitabilității combinată cu o politică prudentă de creditatare a generat un nivel mult ridicat de lichidități față de anul trecut, consolidând avantajele față de competiția directă.
În România, Entersoft a cunoscut o creștere a profitabilității (EBITDA) în primele șase luni ale acestui an cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult, în același interval, compania a crescut cu 20% echipa de vânzări și a numit un nou Sales Manager în persoana lui Andrei Butuc. “În prima jumătate a acestui an, am extins soluțiile Entersoft implementate la clienții existenți cum ar fi JTI, dar am început și alte proiecte complexe cum este cel de la Mobifin sau KXL. De asemenea, Soft Net Consulting s-a alăturat recent rețelei de parteneri a Entersoft România. În următoarele luni continuăm planurile de extindere a business-ului atât prin implementarea de noi proiecte, cât și prin atragerea de parteneri”, declară Cristi Cozic, Country Manager la Entersoft România.
Până la finele anului, Grupul Entersoft preconizează o evoluție similară, generată atât de proiectele deja contractate de Entersoft și Cardisoft cât și de achiziția companiei Alpha Software Solutions, anunțată în luna ianuarie a acestui an.
Pentru consolidarea planurilor de creștere, Entersoft a anunțat recent un plan de investiții în valoare de 5 milioane euro pentru dezvoltarea a noi produse în următorii trei ani. Noile produse au ca obiectiv crearea de valoare și vor acoperi sectoare precum: Marketing CRM, Social CRM, Merchandizing, Segmentation Analysis, Warehouse Management Systems (WMS), etc. Mai mult, toate produsele cheie ale companiei vor fi livrate on premises, dar și din cloud sau în regim de software ca serviciu, pentru a oferi o flexibilitate mai mare.