Telefonica Peru și Ericsson (NASDAQ: ERIC) colaborează la implementarea unui proiect care va asigura acces 4G/LTE la Internet pe parcursul întregului an pentru diferite entități guvernamentale, precum școli și centre medicale, din Amazonia Peruviană.
Acesta este primul proiect din America Latină care utilizează tehnologia 4G pentru a asigura acces wireless fix la Internet în zone greu accesibile, cu un relief dificil, cum este cel din jungla amazoniană. Cu o suprafață de peste 500.000 de kilometri pătrați, Amazonia Peruviană are una dintre cele mai mari biodiversități din lume și cuprinde cea mai mare pădure veche din lume.
Cercetări realizate de Ericsson și compania de consultanță în afaceri Arthur D. Little au arătat că, pentru fiecare creștere de 10 puncte procentuale a accesului la broadband, PIB-ul unui stat crește cu 1%. De aceea, asigurând acces la Internet pentru cât mai mulți oameni va reduce decalajul digital și va asigura creștere economică, asigurându-le, totodată, celor care trăiesc în aceste zone izolate acces la tot ce le poate oferi lumea online: o educație mai bună, joburi noi și chiar o viață mai bună.
Cesar Linares, General Manager al Telefonica Peru, a declarat: „Acest tip de proiect este vital pentru dezvoltarea țării, conectând zonele rurale nu doar cu restul țării, ci cu toată lumea. Conectivitatea aduce cu sine o serie de beneficii care se traduc printr-o mai bună dezvoltare socio-economică, în special în zonele greu accesibile.”
Eduardo Ricotta, Vice President, Ericsson America Latină, a declarat: „Acest proiect marchează o nouă etapă a parteneriatului dintre cele două companii pentru dezvoltarea unor proiecte cu impact social și, de asemenea, consolidează poziția Ericsson de lider în rețele din regiune, conectând zone rurale îndepărtate cu ajutorul celor mai noi tehnologii de broadband mobil 4G.”
În prezent, Ericsson activează în toate piețele cu mult trafic LTE precum SUA, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Canada, și a fost selectat ca fiind unul dintre cei mai importanți 10 operatori LTE după numărul de abonamente LTE la nivel mondial. Peste 200 de rețele LTE RAN și Evolved Packet Core au fost livrate la nivel mondial, 150 dintre acestea fiind operaționale și oferind servicii pentru utilizatori finali.