Spherik Accelerator prelungește perioada înscrierilor în programul de accelerare a startup-urilor dedicat echipelor de tineri antreprenori până în data de 26 octombrie 2014.
“Din 1 octombrie, de când am lansat înscrierile, am primit aplicații mai ales din zona Clujului, dar, cum Spherik Accelerator se adresează tinerilor antreprenori din întreaga țară, am decis să prelungim perioada de înscriere pentru a le da timp de decizie și celor din alte părți ale României. Dacă vor fi selecați, vom găsi resurse să îi susținem pe durata celor patru luni petrecute la Cluj”, a declarat Jennfier K. Austin, Managing Director Spherik Accelerator.
Lansarea programul Spherik Accelerator a atras atenția comunității de business românești și internaționale, proiectul obținând din prima săptămână de la debut susținerea unor jucători importanți din industria IT și nu numai.
Astfel, startup-urile selectate în program vor beneficia de servicii în cloud de la Amazon WebServices, software antreprenorial dedicat de la LaunchPad Central, iar ZeList Monitor și-a oferit gratuit serviciile de monitorizare. În același timp, programul a beneficiat de promovare din partea comunității locale - RomanianStartups.ro, SimplonRo, StartupWeekend Cluj, Techsylvania și Transylvania College.
“România pregătește profesioniști excepționali în domeniul tech. Cu toate acestea, cei care vor să devină antreprenori întâmpină două dificultăți: crearea unor businessuri scalabile și stabilirea de conexiuni. Prin implicarea unor mentori de diferite naționalități, din locuri diferite și cu experiențe variate, Spherik îi ajută pe antreprenorii români să depășească aceste dificultăți”, a spus Daniel Tet, Managing Consultat la Edge Business Advisory, în SilliconValley, și mentor al programului.
Spherik Accelerator este un program de 4 luni, cu o metodologie proprie, în care profesioniști reputați vor ajuta echipele să-și dezvolte propriile startup-uri. Echipele de tineri antreprenori aflate în etapa de concepere a unei idei de business se pot înscrie în program până pe 15 octombrie 2014.
Printre profesioniștii români care vor mentora echipele se numără Radu Georgescu (Founding Partner GECAD Group), Bogdan Iordache (Co-founder How to Web), Ana-Maria Andronic (Partner BirișGoran, Founder Venture Connect), Carmen Punga (Industry Manager Google Romania), Mircea Patachi (Head of Development Evozon Systems).
Spherik Accelerator are la bază un parteneriat între Liberty Technology Park Cluj, Banca Transilvania și două dintre cele mai importante universități din România - Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
Înscrierile în Spherik Accelerator se fac până la 26 Octombrie, accesând linkul: http://spherikaccelerator.com/spherik-programs/
Despre Asociația Spherik
Asociația Spherik își propune să consolideze noua industrie a startup-urilor din România, prin activități care susțin inițiativa locală și dezvoltarea de proiecte tehnologice inovatoare. Asociația derulează mai multe programe, precum Spherik Accelerator, program antreprenorial intensiv care sprijină startup-urile din tehnologie să lanseze businessuri sustenabile sau Spherik Student, program ce se adresează studenților clujeni înscriși în competiții internaționale. Echipa Smilestone, care a participat în prima ediție a programului Spherik Student, a reprezentat România la finala Microsoft Imagine Cup din Seattle, SUA. În 2014, Spherik a coordonat prima ediție Innovation Labs in Cluj.