În această rundă de finanțare poate intra orice investitor care pariază pe tehnologie și pe ecosisteme digitalizate în orice domeniu de activitate, iar tichetul minim este de 100 de euro.
Investițiile și documentele listării pot fi accesate aici.
Modulul Softlead Digital DNA este lansat într-o variantă MVP (Minimum Viable Product) și a fost utilizat deja de peste 100 de companii din România, care au folosit raportul generat ca prim punct de plecare în stabilirea gradului de digitalizare și în alegerea aplicațiilor software potrivite. Conceptul de ADN Digital al unei companii este cea mai importantă componentă a deciziilor de digitalizare, deoarece acesta oferă informații complete despre nevoia de înlocuire sau de achiziționare a unei soluții tehnice noi, în raport cu problemele și obiectivele organizaționale, dar și cu industria, mărimea și ritmul de creștere al companiei.
Softlead folosește tehnologii de Augmented Analytics pentru a oferi o perspectivă completă asupra datelor industriei software (cererea înregistrată pentru anumite tipologii de aplicații software, apetitul pentru digitalizare raportat la mărimea companiilor, dinamica bugetelor alocate de la an la an pentru investiții în procese de transformare digitală).
După un proces amplu de cercetare, învățare și după un spin-off, Softlead este pregătit să devină cel mai important jucător global al pieței de achiziții software făcute eficient, rapid și în mod prietenos. Aceștia sunt, de fapt, și diferențiatorii pe care îi propunem companiilor care înțeleg nevoia de digitalizare, ca un pas natural în creșterea și dezvoltarea organizațională. Încheierea cu succes a rundei de finanțare prin Rōnin va însemna dezvoltarea produsului Softlead Digital DNA, creșterea accelerată a încasărilor și pregătirea lansării platformei la nivel internațional. Iar conform celor mai noi previziuni Gartner, acesta este momentul perfect, 2022 fiind anul cu cea mai mare creștere a bugetelor alocate investițiilor în soluții software. Alexandra Roată, Co-Founder Softlead
Peste 470 de companii IT folosesc Softlead
În 2021, Softlead a înregistrat o creștere cu 61% a numărului de companii IT listate în platformă față de anul trecut, ca o validare a nevoii acestora de a avea un canal complementar de generare a proiectelor software valide prin cerințe clare și complete. Astfel, până la finalul anului, Softlead va înregistra peste 500 de companii IT și peste 900 de aplicații software, din care achizitorii enterprise le pot alege pe cele potrivite în raport cu nevoile, obiectivele de business, mărimea companiei și bugetul de digitalizare disponibil.
Despre Softlead
Softlead este prima platformă de tip marketplace B2B, cu peste 460 de companii IT partenere și peste 880 de soluții software listate, care a ajutat mai mult de 12.000 de companii să identifice aplicația software potrivită obiectivelor de business.
În anul 2020, Softlead a lansat Softlead Biz, un instrument dedicat companiilor-beneficiar, care indică ADN-ul digital al unei companii, precum și nivelul de digitalizare al acesteia, oferindu-le utilizatorilor un raport personalizat cu sugestii de aplicații potrivite nevoii lor, obiectivelor specificului, industriei și mărimii afacerii.