Platforma găzduită în Microsoft Azure este no-code adică nu necesită scrierea vreunei linii de cod pentru a genera un prototip al unui produs de asigurare. Astfel, echipele de dezvoltare de produse din cadrul companiilor de asigurări au posibilitatea de a configura, fără să fie specializate în programare, de la produse simple de asigurări generale și până la asigurări de viață și sănătate. Ca furnizor de tehnologie, INSTANDA este prezent în 12 țări cu sute de produse de asigurare lansate la asigurători importanți, iar la începutul acestui an a beneficiat de o rundă de finanțare de tip A în cuantum de 19,5 milioane USD pentru extinderea la nivel global.
Obiectivul acestui parteneriat între Softelligence și INSTANDA este de a oferi asigurătorilor din Europa Centrală și de Est acces la tehnologie dedicată industriei de asigurări care, împreună cu expertiza de business și de livrare de proiecte cu succes să accelereze transformarea digitală, nevoie accentuată în acest moment, pe fondul crizei generate de Covid-19, dar și pe viitor, în perspectiva schimbării comportamentului de consum, cât și a evoluției regulilor de distanțare socială.
Daniel Jinga, Consulting Director, Softelligence: “Acum, mai mult decât oricând, clienții noștri solicită accelerarea întregului proces de transformare digitală. Obiectivul nostru este să dăm posibilitatea asigurătorilor, brokerilor și altor jucători din industria de servicii financiare să își dezvolte afacerile și să optimizeze totodată costurile utilizând tehnologie de ultimă oră și o echipă cu experiență, în fiecare etapă a acestui proces de transformare. În acest sens, suntem încântați de parteneriatul cu INSTANDA, o platformă digitală, care redefinește experienta utilizatorilor și distribuția de asigurări.”
Tim Hardcastle, CEO INSTANDA: “Suntem încântați de parteneriatul încheiat cu Softelligence. Ca prim acord strategic în Europa, acesta reprezintă pentru noi un important moment în activitatea companiei și în extinderea continuă a rețelei noastre globale. INSTANDA s-a născut din convingerea că tehnologia ar trebui să promoveze inovația, nu să o împiedice. Fiind prima platformă no-code din industrie care acoperă toate liniile de asigurări, oferim mai multă putere echipelor de dezvoltare a produselor și serviciilor trasându-le o cale perfectă către transformarea digitală. Prin parteneriatul cu Softelligence, suntem în măsură să ne extindem și mai mult raza de acțiune și să continuăm să ajutăm clienții să își crească volumul, să-și eficientizeze afacerile și să-și dezvolte potențialul. “
În ceea ce privește capabilitățile platformei INSTANDA, accelerarea lansării de produse noi de asigurare se poate reduce la câteva zile, pentru produsele cu complexitate redusă, ceea ce aduce o optimizare de cost semnificativă. În plus, prin modalitatea de configurare no-code, accesul la personalizarea de produse de asigurare nu mai necesită intervenția departamentului de IT și programare. Platforma se adresează în special către liniile de asigurare de locuință, bunuri, viață și sănătate, dar și către modele hibride. Ea este folosită la nivel global, cu peste 2500 de produse create pentru asigurători și brokeri. Nu în ultimul rând, platforma ce operează în cloud deține certificarea de securitate Cyber Essentials acordată de Centrul Național de Cyber Security din Marea Britanie.
Adrian Blidăruș, CEO Softelligence: “Am fondat Softelligence în 2006 cu misiunea de a crea valoare și de a accelera creșterea clienților noștri facilitându-le tranformarea digitală cu ajutorul tehnologiei, a unei echipe fantastice și a unei viziuni de business diferite. În acest context, suntem onorați de parteneriatul încheiat cu INSTANDA, companie cu care împărtășim aceeași viziune, aceleași valori și obiective similare. Mai mult, expertiza noastră în servicii profesionale în domeniul asigurărilor este foarte potrivită pentru a duce platforma către acele organizații care sunt în căutarea unei noi generați de soluții insurtech.”