Softelligence și-a majorat veniturile substanțial în ultimii doi ani, conform ultimelor bilanțuri financiare ale companiei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2012 (final de semestru 1), dezvoltatorul autohton de soluții software e-Business a înregistrat în primele 6 luni din 2014 o creștere a profitului cu peste 495%. Performanța a fost realizată prin intermediul unei strategii de creștere bazată pe acțiuni complementare și concurente: vânzări mai agresive, eficiență operațională sporită, control financiar, precum și prin perfecționarea competențelor resurselor umane și atragerea de experți în echipă.
„Ultimii doi ani au adus pentru Softelligence mai multe lecții importante. A fost o perioadă de mobilizare generală, în care determinarea și consecvența au fost vitale reușitei. Am făcut pasul către o noua etapă, ce ne apropie tot mai mult de obiectivul nostru, de a deveni principalul furnizor de soluții e-Business – web, mobile, CRM, BI, BPM, Cloud – din România. În spatele cifrelor se ascund multe ore investite pe teren de către echipa de vânzări, oameni extrem de bine pregătiți în echipele operaționale și tehnice, dar și un model de business sănătos, echilibrat și eficient, bazat pe un mix de servicii, dezvoltare de produse și soluții <<la cheie>>.”, a declarat Teodor Blidăruș, Managing Partner Softelligence.
Începând cu anul 2011, afacerile Softelligence au depășit constant pragul de 1 milion de euro. Pentru anul curent, compania estimează o cifră de afaceri de cel puțin 1,5 milioane de euro și o profitabilitate de 14%.
„Rezultatele financiare înregistrate sunt rodul orientării noastre către proiecte de dimensiune și complexitate tehnică și de business considerabile. Clienții din ultimii ani sunt jucători importanți din industriile în care activează, companii multinaționale cu tradiție, ale căror așteptări și exigențe sunt tot mai mari. Ce facem noi diferit de alte firme românești de software? Ne organizăm astfel încât să le oferim clienților noștri soluții software de o calitate ireproșabilă, perfect integrate cu mediile lor și sistemele deja existente și le punem la dispoziție echipe de experți, care le aduc valoare adăugată în proiecte. Numai în ultimele 6 luni ni s-au alăturat 17 noi colegi și intenționăm ca anul viitor să creștem echipa cu cel puțin încă 50%.”, menționează Adrian Blidăruș, Managing Partner Softelligence. „Cred că transmitem un mesaj cât se poate de clar în piață, și anume acela că Softelligence este un jucător din ce în ce mai activ în industria de software și va face în curând pasul către giganții autohtoni”, a completat acesta.
Softelligence își propune în 2015 o creștere a cifrei de afaceri cu peste 60%, atingând pragul de 2,5 milioane de euro, iar planul de creștere pe următorii trei ani vizează prezența în mediul internațional prin livrarea de servicii, dar și prin exportul de capital intelectual (Softelligence EBS – e-Business Suite).