Proiectul PALETTEV2 își propune îmbunătăţirea calității vieții populației cu vârsta cuprinsă între 55 și 70 de ani, prin dezvoltarea unui mediu de activități participative și a unei platforme ICT dedicate persoanelor în vârstă.
Europa, în ansamblu, trebuie să se adapteze la o nouă realitate în care se estimează că, până în 2060, 1 din 3 persoane va avea peste 65 de ani, iar mai mult de 1 din 10 vor avea peste 80 de ani.
În 2013, UE şi-a atins ținta ca un procent de 50% dintre cei cu vârsta între 55-64 să fie angajați. Particularitățile vârstei fac ca 21,6% dintre lucrătorii mai în vârstă din Europa să desfășoare activități independente, iar 22% dintre aceştia să lucreze cu normă redusă. În România, numărul persoanelor de peste 55 ani reprezintă mai mult de un sfert din populația țării, depășind pragul de 5,5 milioane.
Având în vedere particularitățile populației vârstnice, proiectul oferă o platformă ușor de utilizat pentru comunicare și informare, concepută pentru persoanele care nu au multă experiență în domeniul calculatoarelor și al internetului. Utilizatorii vor putea să comunice sistemului și să partajeze cu alți utilizatori elemente precum: detaliile lor de contact, locurile de muncă, hobby-urile, activitățile sportive preferate, opțiunile de vacanță.
Sistemul va stoca aceste date în profilul personal al fiecărui utilizator și va face posibile interacțiunile dintre utilizatorii din sistem potrivit preferințelor lor, fără a afecta în vreun fel confidențialitatea informaţiilor cu caracter personal.
Având în vedere că platforma dezvoltată de SIVECO România facilitează acces la numeroase materiale multimedia, interesul utilizatorilor pentru folosirea ei sporeşte.
Sistemul căuta profiluri similare, dar și activități și servicii legate de interesele utilizatorului si lansează notificări personalizate. De exemplu, persoanele care caută voluntari sau profesioniști pot găsi sau pot primi informații despre seniori cu experiență, pensionari care sunt dispuși să ofere abilitățile și expertiza. Un alt exemplu: o doamnă care solicită ajutor în grădinărit poate obtine sfaturi de la ingineri în horticultură. Utilizatorii sistemului PaletteV2 pot afla și se pot ralia unui grup de seniori care planifică o zi de destindere într-un anume oraș, în urma unei notificări a sistemului.
Activitatea de cercetare și dezvoltare a proiectului are o durată de 36 luni, derulându-se în perioada 01.04.2016 - 31.03.2019.
Proiectul este finanțat prin programul AAL-programme (Active and Assisted Living).
Proiectul va fi implementat de parteneri cu expertiză complementară, din cinci țări: România, Elveția, Olanda, Slovenia, Polonia.
Coordonatorul proiectului este University Hospitals of Geneva din Elveția, care oferă servicii de îngrijire primară, asistență medicală secundară, terțiară și ambulatoriu, specializată și în aria proiectelor de cercetare.
Tot în domeniul cercetării activează şi organizatiile Stichting Reflexion, VILANS, Stichting Smart Homes, și Kempen LIFE din Olanda și Instytut Chemii Biooganicznej PAN, reprezentată de Poznan Supercomputing and Networking Center (PSNC) din Polonia.
În proiect sunt implicate două organizaţii românești: SIVECO România, singura companie de mari dimensiuni din acest consorțiu și Universitatea București, specializată în proiecte de cercetare. Expertiza IMM-urilor în proiect este asigurată de The Prava poteza Institute din Slovenia.