SAP SE intră pe piaţa de publicitate digitală prin intermediul SAP Exchange Media (SAP XM), o reţea media integrată, online, bazată pe platforma SAP HANA, care conectează agenţiile de publicitate cu reprezentanţii publicaţiilor media, prin intermediul cloud.
Platforma SAP XM a fost dezvoltată pentru a maximiza randamentul investiţiilor media ale agenţiilor de publicitate, printr-o reţea media online care să funcţioneze în timp real.
“Prin intermediul SAP XM, SAP va schimba modul în care companiile fac marketing în era digitală. SAP XM oferă o eficienţă ridicată, transparenţă, dar şi control pentru pentru cei care vând sau cumpără spaţiu publicitar, printr-o suită integrată de produse”, a declarat Wolfgang Faisst, co-fondator al soluţiei.
Astfel, noua soluţie SAP simplifică procesul actual de achiziţionare a spaţiului publicitar prin asigurarea conectivităţii în timp real ca element-cheie în afacerile media, de la bugete de publicitate şi inventar, la facturare şi încasare. În plus, clienţii din segmentul de advertising vor putea obţine creșterea ratei de conversie prin hiper-targetarea publicității, transmițând astfel mesajul corect către audiența potrivită, prin intermediul canalului adecvat, cu ajutorul capabilităților de identificare a profilului corespunzător oferite de noua platformă SAP. De asemenea, SAP XM asigură creșterea generală a eficienței prin facilitarea unei interoperări unice, în timp real, între publicitari și publisheri, eliminând astfel frauda în acest segment.
Potrivit unui studiu realizat de Forrester Consulting la cererea SAP, 90% dintre publicitarii şi reprezentanţii companiilor media consideră valoros un nou model de achiziţionare a publicităţii digitale, care conectează direct cumpărătorii şi vânzătorii, reducând rolul intermediarilor prin utilizarea unei soluţii software integrate.
Pentru a înlătura obstacolele întâlnite de clienţi în acest sens, specialiştii SAP XM au lucrat, alături de parteneri selectaţi, la realizarea noului sistem de achiziţionare a publicităţii digitale. Campanii-pilot şi teste sunt realizate deja cu unele dintre cele mai mari companii la nivel mondial, inclusiv Beiersdorf (Nivea), Deutsche Post DHL Group (SIMSme) şi Ernst & Young. Printre companiile media şi de publicitate care s-au alăturat acestui demers se numără PubMatic, Vertic, Jung von Matt şi SinnerSchrader.