SAP introduce capabilități colaborative în copilotul Joule, pentru a accelera revoluția inteligenței artificiale la nivel enterprise

8 oct. 2024 8 oct. 2024
SAP a dezvăluit cele mai recente inovații AI destinate infrastructurii tehnologice care susține 87% din comerțul global, aducând în prim plan copilotul cu AI generativ Joule. În cadrul conferinței anuale SAP TechEd, SAP a anunțat noi capabilități care complementează și extind capacitățile Joule, incluzând agenți colaborativi cu inteligență artificială, care au aptitudini personalizate, pentru a îndeplini sarcini complexe interdisciplinare. Alte inovații includ SAP Knowledge Graph, o soluție de ultimă generație creată pentru a ajuta dezvoltatorii să folosească datele SAP la adevărata lor valoare, conectându-le cu un context de business bogat, dar și noi unelte care ajută dezvoltatorii să continue inovația în domeniul business AI.
SAP introduce capabilități colaborative în copilotul Joule, pentru a accelera revoluția inteligenței artificiale la nivel enterprise

”Inovațiile SAP conduc la rezultate reale în business, iar progresele de astăzi sprijină clienții să valorifice potențialul AI, al datelor și al noilor soluții de dezvoltare pentru a accelera creșterea”, a declarat Muhammad Alam, membru în board-ul executiv al SAP SE, SAP Product Engineering. ”Având la bază expertiza fără rival a SAP în domeniile de business și de tehnologie, inovațiile AI anunțate la TechEd pregătesc un nou parteneriat între oameni și inteligență artificială, care va transforma peisajul afacerilor moderne.”

Joule primește noi capabilități

În ajunul primei sale aniversări, Joule marchează un moment decisiv în modul în care se fac afaceri. SAP introduce agenți colaborativi cu AI pentru un copilot care folosește un limbaj real de business, ce extind capabilitățile Joule de a susține 80% din cele mai folosite sarcini de business ale SAP și care integrează Joule mai profund în portofoliul companiei.

Sistemele de colaborare multi-agent utilizează agenți AI specializați în rezolvarea anumitor sarcini, dar le și permit să colaboreze în cadrul unor fluxuri de lucru complexe, adaptându-și strategiile pentru a atinge obiectivele propuse. SAP introduce în Joule multipli agenți colaborativi cu AI, care își vor combina expertizele distincte și unice de business pentru a reuși împreună să rezolve fluxuri complexe de lucru. Acești agenți cu inteligență artificială sporesc productivitatea în companii, oferind angajaților posibilitatea de a se concentra în zone unde creativitatea și ingeniozitatea umană sunt deosebit de importante.

Două studii de caz prezentate în cadrul TechEd ilustrează puterea agenților integrați în Joule:

·       În cazul managementului disputelor, sunt folosiți agenți autonomi cu AI pentru a analiza și rezolva scenarii de rezolvare a acestor situații, incluzând facturi lipsă ori incorecte, credite neaplicate și plăți anulate sau dublate.

·       În cazul contabilității, agenții autonomi cu AI sunt folosiți pentru a eficientiza procesele financiare cheie prin automatizarea plăților facturilor, a procesării facturilor și a actualizărilor registrului contabil, abordând în același timp rapid neconcordanțele sau erorile.

Folosirea la capacitate maximă a datelor

Inovațiile AI prezentate de SAP se bazează și pe expertiza neegalată în domeniul datelor de business. Noua soluție SAP Knowledge Graph, accesibilă prin intermediul SAP Datasphere și Joule în primul trimestru al anului 2025, va oferi utilizatorilor o înțelegere mai profundă a business-ului, prin realizarea unor legături între relații și contexte în cadrul vastului ecosistem de date SAP, ajutând astfel organizațile să ia decizii mai bune cu datele lor. SAP Knowledge Graph îmbină inteligența artificială în cadrul semanticii specifice de business a SAP, ce reduce riscul de rezultate incorecte sau irelevante, astfel că organizațiile pot construi aplicații mai inteligente și se pot folosi mai eficient de capacitățile AI-ului generativ.

Mai multe posibilități pentru dezvoltatori

SAP a lansat, de asemenea, o serie de inovații pentru dezvoltatori, pentru a continua să stimuleze inovarea în domeniul Business AI. Noile capacități de dezvoltare cu AI generativ, precum explicarea codului și căutarea de documentație în SAP Build, platforma companiei pentru extinderea soluțiilor sale, vor reduce timpul de dezvoltare necesar pentru dezvoltatorii ce lucrează cu Java și JavaScript. SAP Build introduce și funcția Extensibility Wizard, care va permite dezvoltatorilor să acceseze SAP Build direct din SAP S/4HANA Cloud Public Edition, simplificând procesul de extensie. Între timp, dezvoltatorii ABAP și echipele de fuziune vor primi acces la uneltele de dezvoltare ABAP Cloud din SAP Build.

Nu în ultimul rând, SAP a anunțat că și-a atins ținta de a spori aptitudinile digitale a 2 milioane de oameni până în 2025. Prin oportunitățile de învățare oferite, compania a redus deficitul mondial de competențe digitale prin certificări, materiale de instruire gratuite, oportunități practice pentru dezvoltatori și multe altele. SAP continuă să își extindă portofoliul în creștere de oportunități de învățare legate de inteligența artificială, care include cursuri privind inteligența artificială generativă, etica inteligenței artificiale și instrumentele și platformele avansate de inteligență artificială ale SAP.

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!