În fiecare an, România este în topul țărilor participante la Hour of Code, în 2017 înregistrând peste 800 000 de entuziaști care au parcurs o oră de programare. ,,În premieră, România are un website național HourofCode.ro și o hartă unde organizatorii din comunități își pot înregistra participarea. Astfel, cei care își doresc să ia parte la inițiativa noastră pot intra în contact cu noi mult mai ușor’’, a spus Alin Chiriac, CEO & Fondator ADFABER, instituția organizatoare care aduce educația mai aproape de tehnologie.
Anul acesta, campania Hour of Code are ca temă creativitatea. Personalități marcante din întreaga lume, alături de sportivi și reprezentanți ai celor mai mari companii IT, îi încurajează pe tineri să facă primii pași în lumea tehnologiei și a programării, într-un mod accesibil și interactiv, printr-un video de susținere.
Practic, odată cu înscrierea ca participant pe website-ul Hour of Code, orice cadru didactic poate organiza în școala sa o altfel de oră de programare. Astfel, oricine poate investi în educația sa, fie că este elev, profesor sau părinte.
În 2018, Raytheon este partener național Hour of Code, compania fiind un susținător activ al educației care pregătește generațiile viitoare pentru cariere în tehnologie. Raytheon înțelege să contribuie astfel la dezvoltarea tehnologică a comunității locale, sprijinind acest program ce vine în completarea curriculei educaționale și care cultivă abilitățile și cunoștințele în științe exacte ale viitorilor deschizători de drumuri români.
De asemenea, Bitdefender se alătură și anul acesta inițiativei Hour of Code, oferind licențe de securitate pentru cei mai activi profesori ambasadori.
Printre susținătorii evenimentului se mai numără UPC și Banca Transilvania.