Prin intermediul platformei Credify.ro, fluxul de creditare se desfășoară 100% online, automatizat, iar cu ajutorul soluției Qoobiss, Credify.ro poate verifica acum automat datele de identificare ale clienților, prin analiza de fotografii ale actului de identitate atunci când este creat un cont online nou. Software-ul Qoobiss scanează documentul, extrage datele clienților, efectuează o verificare instantanee a identității utilizatorului și validează actul de identitate, păstrând confidențialitatea completă a datelor.
Credify.ro este singura soluție de tip marketplace de pe piața din România care permite solicitarea unei oferte de creditare de la mai multe instituții financiare cu o singură aplicație, compararea ofertelor și contractarea unui credit 100% online.
"Credem în digitalizarea procesului de creditare, atât din nevoia recurentă a românilor, cât și din apetitul crescut pentru sisteme și tehnologii care pot înlătura rapid și sigur deplasarea la ghișeu. Qoobiss facilitează verificarea identității 100% online și susține procesul nostru de a furniza de servicii de creditare în mod sigur și complet digitalizat.", a declarat Leontin Tăbăran, co-fondator Credify.ro.
Pandemia Covid-19 a făcut ca serviciile financiare și de creditare să migreze în zona online, punând presiune pe instituțiile de credit pentru a găsi soluții de digitalizare care să răspundă nevoilor din piață.
“Soluția Qoobiss a fost concepută de echipa noastră tehnică pentru a fi ușor scalabilă pentru un număr mare de utilizatori, rapid de implementat și 100% online. Procesul de verificare a identității oferit de Qoobiss este automat și construit pentru a eficientiza procesul de înrolare a noilor clienți, cu ajutorul celor mai noi tehnologii biometrice, alimentate de inteligența artificială.”, a explicat Alexandru Rizea, Chief Technology Officer în cadrul Qoobiss.