Vector Watch, cunoscutul ceas inteligent cu o autonomie a bateriei de 30 de zile, anunță concursul de stream-uri adresat dezvoltatorilor și pasionatilor de tehnologie. Participanții își pot înscrie aplicațiile prin accesarea platformei developer.vectorwatch.com/platform până la data de 16 octombrie, ora 23:59.
Un flux (stream) realizat pentru Vector Watch este un canal de informare ce transmite în timp real informații cheie pentru posesorul ceasului. Astfel, prin instalarea unui stream, un utilizator poate afla cele mai noi rezultate ale echipei de fotbal preferate sau numărul total de comenzi înregistrate într-o zi în magazinul său online.
“În prezent, prin deschiderea platformei, orice companie sau utilizator își poate crea propria față de ceas sau realiza un nou flux de informatii, ducând astfel Vector Watch la cel mai ridicat nivel de personalizare de până acum. Obiectivul nostru este ca Vector să ofere o platformă avansată și perfect adaptată cerințelor diverse din domeniului dispozitivelor purtabile”, menționează Bogdan Rîpă, director de produs în cadrul companiei Vector.
Concursul se adresează dezvoltatorilor din întreaga lume ce au cunoștințe medii de JavaScript / Node.js. Înscrierile vor fi jurizate de către trei jurnaliști sau specialiști în design și user experience: Mike Butcher (TechCrunch), James Stable (Wearable) și Ultan O’Broin (Oracle).
Castigatorii vor fi anuntați pe 24 octombrie 2016 și vor fi premiați cu un ceas Vector Luna și zece ceasuri Meridian. De asemenea, stream-ul câștigător va fi publicat în magazinul virtual Vector Watch. În prezent, stream-urile disponibile utilizatorilor Vector Watch oferă informații despre ultimele informații de la bursă, numărul de calorii consumate, evenimentele din calendar sau popularitatea în rândul prietenilor a postărilor de pe conturile sociale de Facebook, Twitter sau Instagram.