Motorul de căutare pentru industria globală de stomatologie dezvoltat de startup-ul clujean Gumzzz a atras, la mai puțin de două luni de când poate fi accesat online, încă o investiție de 100.000 de euro din partea unui antreprenor din domeniul medical. La finalul lunii martie, Gumzzz a anunțat o primă investiție de 100.000 de euro făcută de angel investor-ul Stelian Bogza, co-fondator al BenefitOnline. Cel de-al doilea investitor este Cristian Petri, fondatorul Oral Design Lab & Clinic. Platforma Gumzzz este evaluată acum la peste două milioane de euro. Pentru anul acesta, compania pregătește o ultimă rundă de investiție seed, estimând că la începutul anului 2021 să ridice o rundă de Seria A.
“Motivele pentru care am ales să investesc în acest proiect sunt că am regăsit în el multe dintre elementele ce lipsesc pe piața serviciilor stomatologice. Gumzzz poate să ofere tuturor clienților și medicilor atât un pachet de servicii complete destinate pacientului, cât și o platformă comună și pentru pacienți și cabinete stomatologice vizibile în mediul online. Nu în ultimul rând, asigură conectarea a milioane de utilizatori, oferind astfel posibilitatea oricărui cabinet sau clinică stomatologica să se dezvolte și să atragă clienți care nu sunt neapărat din aceeași zonă geografică”, a declarat angel investor-ul Cristian Petri.
În perioada de prelansare a platformei, Gumzzz a înregistrat peste 1500 de utilizatori din toata țara, interesați să își programeze următoarea vizită la un medic stomatolog, prin intermediul acesteia.
Gumzzz se adresează pacienților și cabinetelor, respectiv clinicilor stomatologice, concentrându-se pe îmbunătățirea procesului de selecție a serviciilor medicale, dar și pe oferirea de soluții cu privire la asigurări medicale dentare și finanțare pentru pacienți, facilități pe care intenționează să le introducă în perioada următoare.
“Unul dintre avantajele Gumzzz este că virtualizează interacțiunile dintre pacient și clinică ce nu implică prezența fizică, iar această facilitate modelează felul în care se vor desfășura actele medicale de acum încolo. Avem un live chat cu ajutorul căruia se stabilesc atât detaliile logistice legate de programări, dar pot fi transmise și documente precum istoricul medical al unei persoane sau o radiografie. Astfel, când pacientul ajunge în cabinet, medicul care va trata cazul va fi pregătit să abordeze acel caz specific”, spune Vlad Șuteu, CEO și co-fondator Gumzzz.
Începând cu 11 mai, persoanele care doresc să se programeze pentru lucrări și intervenții stomatologice la una dintre clinicile listate pe www.gumzzz.com, își pot crea un cont gratuit pentru a selecta oferta cea mai relevantă pentru ei pe baza recenziilor făcute de alte persoane. Utilizatorii platformei au acces transparent la prețurile procedurilor și a tratamentelor stomatologice.
În prezent sunt listate 27 de clinici și cabinete stomatologice din 13 orașe ale României: Arad, Baia Mare, București, Cisnădie, Constanța, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Sighetul Marmației, Turda și Zalău.
“Din perspectiva antreprenorială, așa cum anumite afaceri precum cafenele și mici întreprinzători au apelat la varianta voucherelor pentru a se menține în viață în această perioadă, la rândul nostru am introdus această opțiune pentru că și cabinetele și clinicile stomatologice au fost în incapacitatea de a funcționa”, a adăugat co-fondatorul Gumzzz.
În acest moment, utilizatorii pot cumpăra vouchere la unitățile stomatologice din platformă, cu care ulterior pot plăti procedurile dorite sau pot achita cu cardul pentru rezervarea consultației, în anumite condiții. Sistemul de vouchere a fost gândit pentru a asigura un flux de venituri clinicilor partenere pe durata stării de urgență și alertă, dar și pentru a le oferi pacienților oportunitatea de a-și eșalona costurile pe care anticipează că le vor avea pentru serviciile stomatologice, suportând anticipat o parte a acestora. Aceste vouchere au o valabilitate între 6 și 12 luni, în funcție de valoarea lor. Gumzzz oferă și vouchere promoționale celor care se înscriu pe platformă în această perioadă.
În plus, Gumzzz oferă utilizatorilor informații relevante despre opțiunile de transport si facilitățile de cazare din orașul în care se află clinica aleasă, plus atracțiile turistice din zona respectivă. Astfel, platforma include și componenta de turism medical, iar pacientul are control asupra serviciilor medicale, cazării și transportului.