SAP Quality Awards recunoaște clienții care demonstrează excelență în implementările soluțiilor software SAP. Mega Image România a demarat proiectul de implementare a soluției SAP Retail în luna septembrie 2016 și a durat 18 luni. Astfel, retailerul local utilizează soluția SAP, începând cu 1 martie 2018, în cele peste 600 de magazine din țară. Abordarea inovatoare pe care Mega Image a avut-o în cadrul implementării a constat în 5 etape esențiale pentru a asigura succesul proiectului: Evaluarea Impactului, Dezvoltarea Organizației, Comunicarea, Training și Suport post implementare. Motto-ul proiectului, însușit chiar și de boardul de directori ai Mega Image, a fost „adoptarea este mai bună decât adaptarea". Mai multe canale de comunicare au fost utilizate pentru a instrui angajații, inclusiv clipuri video, un jurnal al comunității și evenimente speciale.
Soluția SAP Retail a fost necesară pentru a pune bazele dezvoltării viitoare a companiei. Mega Image avea nevoie de o platformă pentru implementarea în timp real a instrumentelor de inventar, finanțe, raportare și de o analiză rapidă a datelor colectate din punctele de vânzare la nivelul întregii țări. Această platformă ajută compania să-și îmbunătățească gestionarea inventarului și a altor canale de vânzare, comerțul en-gros și e-commerce, bazate pe soluția SAP Customer Experience (SAP CX). Toate aceste schimbări au fost critice în susținerea expansiunii dinamice a lanțului de magazine Mega Image, care crește cu 80 de unități noi în fiecare an. Înlocuirea sistemelor de tip legacy cu platformele SAP a reprezentat o oportunitate pentru organizație de a-și reduce costurile de mentenanță IT și de a simplifica structura aplicațiilor digitale în vederea îmbunătățirii acurateței și transparenței în luarea deciziilor de management.
„Doresc să felicit Mega Image pentru premiul obținut în cadrul SAP Quality Awards. Această recunoaștere demonstrează încă o dată cum abordarea strategică a transformarii digitale însușită de întreaga companie, cu obiective foarte bine definite la toate nivelurile, implementată de o echipă de profesioniști entuziaști, conduce la proiecte de succes. Transformarea digitală a Mega Image reprezintă o sursă de avantaj competitiv pentru companie și va contribui major la diferențierea acesteia într-o piață în care exigențele consumatorilor sunt într-o continuă si accelerată creștere. Cred că România are un potențial enorm de evoluție în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii pentru dezvoltarea afacerilor”, a declarat Cristian Popescu, Managing Director, SAP România.
Mega Image este parte a lanțului internațional Ahold Delhaize Group, specializat în vânzarea de produse alimentare, cu locații pe trei continente și peste 375.000 de angajați în 6.500 de magazine la nivel global. În România, Mega Image a deschis primul magazin în 1995, iar în cei peste 20 de ani pe piața locală, compania a inaugurat 600 de unități, majoritatea fiind concentrate în București și județul Ilfov. De asemenea, Mega Image este unul dintre cei mai importanți angajatori, lanțul de magazine de proximitate numără peste 10.000 de angajați.
Ceilalți câștigători din cadrul galei SAP Quality Awards 2018 CEE sunt: AD Elektromreza Srbije, compania națională de transport al energiei electrice din Serbia – categoria Fast Delivery, Metinvest Holding, grup ucrainian de companii din industriile de minerit și metalurgie – categoria Innovation, InterCars, cel mai mare importator și distribuitor de piese auto din CEE, cu sediul în Polonia – categoria SAP Hybris Commerce. Juriul a fost format din specialiști SAP și experți externi în transformare digitală. Printre factorii luați în considerare în evaluarea proiectelor prezentate s-au numărat: utilitatea proiectului în modelul de business, modalitățile de organizare și management, nivelurile de implicare din partea echipei și a partenerului, managementul riscului și impactul sistemului asupra transformării întregii companii.