Intel: Experienţe uimitoare la Consumer Electronics Show

6 ian. 2016 6 ian. 2016

Intel Corporation a demonstrat în cadrul Consumer Electronics Show (CES) puterea tehnologiei de a aduce noi experienţe în viaţa de zi cu zi.

Intel: Experienţe uimitoare la Consumer Electronics Show

Intel Corporation a demonstrat în cadrul Consumer Electronics Show (CES) puterea tehnologiei de a aduce noi experienţe în viaţa de zi cu zi.

De la digitalizarea sportului la avansul tehnologic în sănătate şi wellness, la exprimarea creativităţii umane prin muzică, artă, robotică şi invenţii, compania a anunţat numeroase colaborări, produse şi tehnologii inovatoare care fac posibile lucruri impresionante.

Schimbând modul în care oamenii se antrenează, văd şi concurează în sport, Brian Krzanich, CEO-ul Intel, a anunţat o serie de colaborări cu companii din diverse industrii care vor folosi tehnologia și analiza datelor în beneficiul sănătăţii, al mișcării şi al performanţelor atletice. Intel a expus planurile de a lucra cu ESPN* şi Red Bull Media House* pentru a proiecta soluții care au la bază tehnologia Intel, ajuta sportivii și crea experiențe vizuale incredibile. De asemenea, compania colaborează cu New Balance* și Oakley* pentru a personaliza și îmbunătăți instrumentele pe care oamenii le folosesc pentru a fi mai activi.

În contextul în care tehnologia Intel continuă să inspire oamenii să creeze, să inventeze și să exploreze, Krzanich a anunțat un parteneriat multianual cu The Recording Academy®, ca parte a programului oficial “Next Generation of GRAMMY® Moments”, pentru a aduce inovația tehnologică în cadrul acestei inițiative, astfel încât oamenii să vadă, să interacționeze și să fie uimiți de evoluția tehnologiei în muzică. Primul artist care va colabora cu Intel pentru a crea o experiență muzicală unică va fi câștigătoarea a șase premii GRAMMY®, artista internațională Lady Gaga.

Aceste colaborări subliniază cele trei tendințe despre care Krzanich a spus că modelează viitorul: lumea inteligentă și conectată, tehnologiile care capătă simțuri aproape umane și computingul tot mai personal.

 “Rolul tehnologiei crește rapid, fără precedent, devenind tot mai accesibilă”, a declarat Krzanich. “În condițiile în care utilizatorii preferă experiențele în locul produselor mai mult ca niciodată, Intel este un catalizator pentru crearea de experiențe noi, uimitoare, și în cele din urmă, pentru îmbunătățirea lumii în care trăim”, a completat el.

De asemenea, el a subliniat că Intel se va concentra în continuare pe abordarea provocărilor sociale cu care se confruntă industria tehnologică și a anunțat planuri pentru un efort împotriva hărțuirii online împreună cu Vox Media*, Re/code* și Fundația Born This Way* a lui Lady Gaga, care promovează diversitatea și incluziunea. El a confirmat că Intel merge dincolo de microprocesoare astfel încât toate produsele să fie realizate cu materiale provenite din afara zonelor de conflict în 2016**.

“Când Intel a început eforturile în domeniile materialelor din afara zonelor de conflict, diversității și incluziunii, multă lume a spus că scopurile noastre sunt nerealiste și imposibil de atins” a declarat Krzanich. “Eforturile noastre colective arată că putem aduce moduri noi de a face business pentru a îmbunătăți experiența umană”, mai spune CEO-ul Intel.

Mai jos sunt mai multe detalii despre anunțurile din cadrul discursului CEO-ului Intel la CES® 2016:

Digitalizarea experiențelor sportive:

Intel a anunțat o colaborare cu ESPN pentru a prezenta cele mai recente tehnologii ce vor fi utilizate la competiția sportivă X Games Aspen 2016. Mic, cu consum redus de energie, modulul Intel® Curie ™ va fi integrat în competițiile Snowboard Slopestyle, masculin, și Snowboard Big Air, masculin, pentru a furniza date în timp real privind performanța sportivă, cum ar fi numărul de rotații în aer, înălțimea și lungimea săriturii, viteza și forța la aterizare. Accesul la date noi va oferi sportivilor perspective mai bune asupra performanțelelor lor, valori suplimentare pentru comentatorii sportivi și va schimba experiența fanilor atât acasă, cât și în tribune. Concursurile vor fi difuzate pe ESPN și ABC***.

Intel și Red Bull Media House au anunțat un parteneriat global care se va extinde pe mai multe platforme. Andreas Gall, Chief Technology Officer al Red Bull Media House, a urcat pe scenă alături de Krzanich pentru a demonstra modul în care sportivii și spectatorii pot obține rapid informații despre performanță cu ajutorul tehnologiei Intel® Curie ™, cu promisiunea că urmează mai multe anunțuri în 2016 și nu numai.

Intel colaborează cu Replay Technologies* pentru a oferi experiențe noi de vizualizare pentru fanii sportului în transmisiuni, pe stadion și acasă. Cu ajutorul tehnologiei freeD™ a Replay, optimizată pentru platformele Intel, iubitorii sporturilor vor putea să revadă momentele cheie ale evenimentelor sportive din aproape orice unghi și vor putea partaja un clip creat personalizat. FreeD™ beneficiază de cea de-a șasea generație a gamei de procesoare Intel® Core ™ și tehnologia Intel pentru server care a fost optimizată să ofere această experiență captivantă de divertisment.

Schimbarea peisajului în sănătate și wellness:

Intel și New Balance au anunțat o colaborare strategică pentru a dezvolta dispozitive wearables, ușor de purtat, care conectează sportivii cu tehnologia pentru a le îmbunătăți performanța. Brian Krzanich și CEO-ul New Balance, Rob DeMartini, au purtat pantofi de alergat cu tălpi personalizate, printate 3D, bazate pe tehnologia Intel® RealSense ™ și au dezvăluit planurile de a dezvolta un smartwatch pentru sport disponibil în 2016***.

Oakley și Intel au prezentat pentru prima dată "Radar Pace" - ochelari inteligenți care dispun de un sistem de antrenament în timp real, activat de voce. Oakley este primul brand din cadrul Luxottica Group* cu care Intel lucrează pentru a conecta ochelarii premium, de lux și sport cu tehnologia inteligentă. Proiectați cu Intel Innovation și realizați cu design-ul și materialele de înaltă calitate Oakley, ochelarii inteligenți sunt creați pentru a oferi alergătorilor, cicliștilor și sportivilor feedback și analiză pe loc, contribuind la urmărirea progresului și la îmbunătățirea performanței în timp real***.

Exprimarea creativității:

Câștigătoarea a șase premii GRAMMY®, artista internațională Lady Gaga a anunțat prima ei colaborare cu Intel, ca urmare a parteneriatului multianual al companiei cu Recording Academy®, ca parte a programului oficial "Next Generation of GRAMMY® Moments", care va fi lansat în februarie 2016. Lady Gaga a declarat: "Intel și Haus de Gaga lucrează împreună la un proiect care va prezenta tehnologia prin creativitate la cel mai înalt nivel. Parteneriatul presupune o colaborare care reamintește lumii despre importanța inovației".

Președintele MGM Television Group* și Digital, Mark Burnett, i s-a alăturat lui Krzanich pe scenă pentru a oferi o scurtă incursiune în lupta inovatorilor pentru a transforma ideile în realitate - de la îmbunătățirea monitorizării stării de sănătate, la comunicarea în noi moduri sau testarea limitelor imaginației - în noua competiție America's Greatest Makers. Având premiera în această primăvară pe TBS*, America's Greatest Makers face parte dintr-o inițiativă mai mare, care include difuzare pe CNN.com*, Bleacher Report* și alte mărci digitale Turner*. De asemenea, au lansat Digital Hub la www.americasgreatestmakers.com, care prezintă inventatori, noi inovații și tutoriale tech, precum și conținut digital unic, săptămânal.

Lidershipul Intel de a integra simțurile umane în tehnologie continuă să câștige teren: în domeniul vehiculelor aeriene fără pilot (UAV), Krzanich a prezentat Yuneec* Typhoon H* cu tehnologie Intel® RealSense™, care permite capabilități de evitare a coliziunii și va fi disponibil în primul semestru al lui 2016. În robotică, Krzanich a prezentat un Segway* de la Ninebot*, care se poate transforma într-un robot. Platforma folosește noua cameră Intel® RealSense™ ZR300 pentru a naviga în medii complexe și pentru a interacționa inteligent cu utilizatorii și senzorii din casă, fiind alimentată de un procesor Intel Atom ™. Segway intenționează să facă robotul disponibil comercial și va introduce inițial un kit de dezvoltare în a doua jumătate a acestui an***.

Îmbunătățirea experienței umane:

Krzanich a prezentat planurile pentru un nou efort anti-hărțuire online împreună cu Vox Media*, Re/codul* și Fundația Born This Way. Inițiativa va fi prezentată pe 7 ianuarie și va ajuta la a face lumea noastră inteligentă și conectată un loc mai sigur și deschis.

Auditul părților terțe și validarea directă de către organizația care aprovizionează Intel vor confirma că baza largă de produse a companiei - dincolo de microprocesoare – este realizată cu materiale din afara zonelor de conflict. Menținerea responsabilității în cadrul lanțului de aprovizionare este un proces continuu pentru Intel.

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!