Programul Bursele ANIS a fost lansat în anul 2018 la iniţiativa ANIS pentru a stimula eforturile cadrelor didactice – lectori și asistenți universitari – în introducerea în curricula universitară a celor mai noi tehnologii din industrie şi unor tehnici de predare inovative. Programul se derulează la nivel naţional, cadrele didactice calificate beneficiind de câte o sponsorizare în valoare de 5.000 euro.
„Educația este unul dintre obiectivele strategice ale ANIS încă de la înființarea Asociației. Prin acest program încercăm să balansăm presiunea pe activitatea de cercetare din universități cu nevoia de actualizare permanentă a curriculei și de implementare a unor metode de predare moderne. Practic, programul Bursele ANIS reprezintă încercarea industriei de IT de a veni în sprijinul mediului educațional din România prin recompensarea oamenilor excepționali din spatele catedrelor”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.
În cadrul primelor două ediții Bursele ANIS s-au calificat 22 de proiecte depuse de cadre didactice din 17 facultăți din România. Valoarea totală a burselor acordate se ridică la 110.000 de euro.
Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să dețină titlul de doctor și gradul didactic de lector universitar, iar vârsta nu trebuie să depășească 40 de ani. Cursurile propuse de aceștia trebuie să se încadreze în domeniile: Big Data, Cybersecurity, Inteligență Artificială (AI), Machine Learning (ML), Fintech, HealthTech și Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultățile non-IT).
De asemenea, la ediția Bursele ANIS 2020 se vor putea înscrie în cursă și asistenții universitari, care pot propune soluții pentru actualizarea laboratorului, cu acordul cadrului didactic titular, urmând ca premiul să se împartă în funcţie de elementele inovatoare introduse de fiecare parte (min. 50% pentru asistenţii universitari). Detaliile complete de eligibilitate se găsesc la anis.ro/programe.
Candidații vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicaţiei şi a unui clip video în care vor prezenta succint elementele inovatore. Ulterior, finaliştii vor susţine un interviu cu membrii comitetului de evaluare. Data limită pentru înscrierea proiectelor este 15 septembrie 2020, iar regulamentul programului și criteriile de evaluare pot fi consultate la anis.ro/programe.
La primele 2 ediții au fost selectate cadre didactice din cadrul unora dintre cele mai mari centre universitare din România: universitățile „Politehnica” din București și Timișoara, ASE, UNATC din București, Universitatea de Vest din Timișoara, universitățile “Al. I. Cuza” și „Gheorghe Asachi” din Iaşi, “Transilvania” din Brașov, „Tehnică” și „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea din București.
Sponsorii ediției Bursele ANIS 2020 sunt: Adobe, Atos, Bitdefender, Cornerstone Technologies, Deutsche Bank, Endava, Enea, Qualitance, Wipro.