Gabriela Mechea are o experiență de peste 15 ani în poziții de top management în companii de tehnologie. Înainte de a se alătura echipei ANIS, Gabriela a condus timp de 2 ani operațiunile Vector Watch din poziția de Managing Director. În perioada august 2011 – septembrie 2015, aceasta a deținut funcția de Country Manager România în cadrul furnizorului de soluții de securitate, Avira. Anterior, Gabriela Mechea a ocupat pozițiile de General Manager al Gecad Net, 2005 – 2010, respectiv CEO al Gecad Technologies, 2010 - 2011.
“România are o șansă de creștere, iar această șansă este dată și de sectorul IT. Avem specialiști apreciați de marile companii de tehnologie pe care am reușit să-i ținem în țară și, în unele cazuri, să-i repatriem, grație ecosistemului dezvoltat în România în ultimii 20 de ani și cu aportul ANIS. Îmi doresc ca alături de echipa și membrii ANIS să aducem un nou suflu industriei în misiunea ei de a crea produse și servicii inovatoare, care vor plasa România în topul liderilor digitali. Contribuția Valericăi Dragomir la evoluția ANIS și, implicit, a industriei IT este, fără îndoială, extrem de valoroasă și țin să-i mulțumesc pentru munca depusă ”, afirmă Gabriela Mechea, noul Director Executiv ANIS.
ANIS a împlinit anul trecut 20 de ani de la înființare, perioadă în care a contribuit semnificativ, prin acțiunile sale, la promovarea României ca destinație de outsourcing cu valoare adăugată mare și la creșterea pieței interne de IT. Asociația a reușit, încă de la debut, să reprezinte cu succes interesele companiilor de IT în fața mediului legislativ, astfel încât România să poată deveni un generator de inovaţie, iar în viitor, un lider regional în materie.
“Gabriela este un profesionist cu un parcurs impresionant în cadrul unora dintre cele mai importante organizații de IT din România. Din poziția de Director Executiv ANIS, ea va contribui decisiv la reînnoirea viziunii și imaginii asociației după 20 de ani în care organizația a sprijinit cu succes dezvoltarea industriei locale de IT. De asemenea, doresc să-i mulțumesc Valericăi Dragomir pentru efortul și pasiunea depuse în toate activitățile și proiectele desfășurate de ANIS în ultimii 17 ani și îi urez mult succes în continuare”, a declarat Teodor Blidăruș, Președinte ANIS.
Viziunea ANIS este în acord cu transformarea industriei şi îndreptarea către zona de produse și servicii software cu valoare adăugată. De aceea, la peste 20 de ani de la înfiinţare, ANIS nu numai că joacă un rol activ în reprezantarea intereselor industriei, dar contribuie totodată, prin proiectele de impact pe care le derulează, la găsirea și implementarea de soluţii concrete la probleme structurale cu care piața locală de IT se confruntă.
Concret, pentru a rezolva problema lipsei datelor statistice în domeniu, ANIS, începând cu 2013, derulează în parteneriat cu firma de consultanță Pierre Audoin Consultants Studiul ANIS, un raport anual detaliat ce prezintă evoluția principalilor indicatori din piață.
Ghidul Software pentru Achiziţii Publice este un alt proiect ANIS prin care asociația sprijină piața de IT care trece printr-o perioadă de stagnare. De asemenea, unul dintrele cele mai importante obiective care se regăsesc pe agenda asociației îl reprezintă educația, de la măsuri pe termen lung la acțiuni concrete pe termen scurt cu impact naţional. Aceste măsuri s-au concretizat prin lansarea programului Burse ANIS de stimulare a cadrelor didactice din facultăţi şi a infuziei de knowledge. Prima ediție a adunat 35 de proiecte inovatoare și a avut un fond de premiere de 50.000 de euro.