Începând de astăzi (20 mai 2019), dăm startul celei mai ample mișcări din tech și inovație din România.
Timp de o săptămână, Bucharest Tech Week transformă capitala într-un adevărat hub al tehnologiei, reunind și anul acesta, într-un concept integrat, prin trei mari poli de interes, comunitatea tuturor celor care doresc să fie la curent cu cele mai noi trenduri în business și cele mai cool gadgeturi.
Între 21 și 24 mai, peste 30 de speakeri internaționali așteaptă, la Bucharest Tech Week, peste 1500 de profesioniști interesați de trenduri inovatoare în business, la Radisson Blu, unde vor avea loc cele 5 conferințe business.
De marți până vineri, comunitatea de profesioniști interesați de adoptarea celor mai noi tehnologii B2B se va reuni în cadrul unei serii de conferințe pe teme de actualitate precum: Inovație, Resurse Umane, Fintech, Java și .NET.
Peste 30 de speakeri vor împărtăși insight-uri aplicabile imediat și peste 32 de companii expozante vor face demonstrații live pentru participanții care pot interacționa cu platforme, soluții și device-uri ce le pot facilita dezvoltarea digitală a afacerilor. Săptămâna tehnologiei debutează ca un incubator de dezvoltare al mediului de business românesc, facilitând transformarea tehnologică și automatizarea proceselor.
În fiecare an, Bucharest Tech Week aduce în atenția românilor interesați un line-up unic de experți internaționali ce oferă noi insighturi și perspective unice asupra soluțiilor ce pot fi aplicate în business-urile din România și cele internaționale.
În weekend (24 – 26 mai), festivalul va cuceri Piața Universității, lansând un adevărat manifest pentru viitor în cadrul Tech Expo, cea mai amplă expoziție de tehnologie din România.
Pe o suprafață expozițională de peste 5000 mp sunt așteptați peste 20.000 de vizitatori ce pot testa și pot chiar achiziționa gadgeturi și soluții inteligente, bazate pe tehnologii A.I., V.R. sau A.R. care le pot îmbunătăți semnificativ viața.
Fie că vorbim despre soluții de tip Smart Home, care permit setarea unui ambient optim de la distanță, prin reglarea temperaturii și a luminozității, dispozitive autonome de curățenie, device-uri VR & AR, roboți open-source care pot fi printați 3D, sau o instalație interactivă cu efect de levitație, controlată prin intermediul semnalelor neuro-electrice ale utilizatorilor, toate acestea le puteți găsi weekendul acesta la expoziția din Piața Universității.
Anul acesta, Tech Expo pregătește o zonă de gaming dedicată pasionaților care pot testa, în sistem free-play, cele mai noi device-uri - de la mouse-uri și scaune de gaming. În plus, pe lângă zona de gaming, vizitatorii pot interactiona cu soluții VR și AR care le vor oferi o experiență captivantă
Pentru că, de la un festival de tehnologie, amintirile digitale sunt cele care păstrează cel mai bine experiența trăită, nu putea lipsi un fotograf de evenimente automatizat, un RoboPaparazzi care să surprindă emoțiile vizitatorilor în cele mai originale cadre, respectând normele privind utilizarea datelor personale.
Șoferii pasionați de mobilitatea electrică pot simți experiența conducerii unora dintre cele mai noi și sustenabile modele de mașini electrice și hibrid de pe piață, în cadrul zonei de test drive dedicate. Modele precum Renault Zoe, Ford Mondeo Hybrid, Suzuki Swift, Volvo XC60 T8 Twin Engine Plug-In Hybrid sau Nissan LEAF îi așteaptă pe cei interesați să le testeze. Tot în cadrul zonei expo auto, vizitatorii pot admira și o Tesla Model 3 Performance , etalonul pieței în materie de mobilitate electrică.
Cei interesați de accesul mai ușor prin trafic, mai pot găsi, tot în această zonă, și vehicule electrice mici, precum biciclete, trotinete electrice, scutere și chiar soluții de sharing de trotinete și motociclete electrice.
Accesul în cadrul Tech Expo este gratuit și se face doar pe baza înscrierii online pe techexpo.ro.
Săptămâna tehnologiei consolidează comunitatea tech din București și printr-o rețea de peste 75 de evenimente partenere, organizate simultan în tot orașul, de organizații și companii care aderă la dezvoltarea tehnologică a societății, ajutând, prin implicarea lor, la construirea unui ecosistem tech din ce în ce mai puternic și mai prezent în piața de business.
Pentru informații suplimentare, urmăriți platformele oficiale de comunicare:
www.techweek.ro
Facebook.com/TechWeekRO
Facebook Event - Bucharest Technology Week 2019