Reconectarea angajaților cu locul de muncă și echipa, prin strategiile de employee experience reprezintă un factor semnificativ în menținerea productivității și performanței angajaților în contextul muncii remote prelungite sau în condiții speciale. Digital Entreprise 2020 Survey, realizat de Gartner, arată că mai puțin de 30% dintre angajații intervievați au confirmat că soluțiile interne puse la dispoziție de companii s-au adresat cu adevărat nevoilor acestora, subliniind importanța digitalizării proceselor interne având ca focus angajatul.
În acest context, Exploratist propune o soluție 360˚ pentru companii, care pornește de la o strategie centrată pe comunicarea internă susținută de un portofoliu de tip full service: strategie, design & creație, digital tools & channels și activări on site.
În cadrul acestei strategii care s-a dovedit vitală în contextul crizei actuale, Exploratist a dezvoltat activități de team building virtual și programe digitale de wellbeing. Acestea cresc motivația, sentimentul de apartenență și fac, totodată, colaborările mai plăcute și mai eficiente.
Concret, chiar dacă echipa nu se află în același loc, un spațiu virtual dublat de o tehnologie de încredere și o echipă de profesioniști care să coordoneze activitatea pot crea o conexiune reală. Printre cele mai populare activități de team building digital se numără vizitarea virtuală a unui platou de la Hollywood și realizarea unui film de box office, escaladarea celui mai înalt munte din lume sau investigarea unei crime.
Optimizare a bugetului cu 40% prin e-Learning pe platforme SaaS
Portofoliul este completat de digital learning experience, unde procesul clasic de învățare este transformat într-unul bazat pe micro-momente realizate pe platforme SaaS, în care utilizatorii pot trece de la teorie la micro-comportamente exersate și ulterior dobândite.
Platforma digitală prin care se rulează programele de digital learning experience este disponibilă pe desktop și, în curând, pe dispozitive mobile, iar astfel de experiențe pot fi personalizate de specialiștii de Resurse Umane și echipe de Learning & Development, în funcție de specificul și obiectivele companiei.
Înainte de această perioadă, un buget de 1.500 de euro putea asigura o experiență offline de învățare pentru 15 persoane. Același buget are, în noul context, o adresabilitate mult mai mare, folosind digitalizarea, iar investiția per capita scade considerabil. Bugetul este astfel optimizat cu până la 40%. În ceea ce privește costurile utilizării soluțiilor digitale de comunicare internă, acestea sunt comparabile cu un abonament pentru servicii de telefonie mobilă. Impactul se observă în zona de engagement și performanță, a explicat Silviu Petran, Managing Partner Exploratist.
Abordare omnichannel
Eficientizarea este beneficiul principal din portofoliul de servicii digitalizate lansat de Exploratist. Agentia acționează ca punct unic de contact (S.P.O.C. – single point of contact) - pentru echipele de comunicare internă și HR, asigurând simplificarea flow-ului intern, optimizarea bugetului, expertiză în procesele abordate precum și tehnologia necesară pentru implementarea acestora.
Serviciile Exploratist pot fi abordate individual sau accesate integrat, cu o strategie pe termen mediu și lung, în funcție de nevoile fiecărui client. Cele patru noi componente disponibile în portofoliul companiei erau prevăzute în strategia de dezvoltare 2020-2021, fiind deja în faza de testare la momentul declanșării crizei pandemice, însă contextul actual a accelerat implementarea acestora.
Importanța comunicării interne s-a dovedit vitală într-o perioadă în care angajații au fost brusc deconectați de la structura și cultura organizațională. Prelungirea acestei situații, chiar și în contextul relaxării parțiale, impune adaptarea unei strategii de employee experience prin care angajații să rămână conectați atât între ei, cât și cu compania. Urmează o etapă în care aceștia trebuie să contribuie semnificativ la generarea de rezultate financiare pozitive într-un timp relativ scurt. Angajații sunt primii clienți ai unei companii, iar ei sunt cei care duc energia organizației mai departe către clienții finali, a mai explicat Silviu Petran.
Digitalizare pentru 70% din proiectele anului 2020
Exploratist viza pentru 2020 afaceri de 2 milioane de euro, însă criza pandemică a recalibrat așteptările financiare pentru acest an, reprezentanții companiei estimând un impact asupra previziunilor de peste 50%.
Am decis încă de la începutul lunii martie că nu vom rămâne inerți, că vom acționa și că vom face tot ce ne stă în putință pentru a rămâne ancorați în noua realitate, motiv pentru care am accelerat planurile de digitalizare avute în vedere pentru 2020-2021. Estimăm că mai mult de 70% din proiectele pe care le vom implementa anul acesta vor fi susținute de noua structură de servicii și că acestea vor livra 90% din cifra de afaceri a anului 2020, a precizat Silviu Petran.
Cifra de afaceri a Exploratist în 2019 a fost de 1,1 milioane de euro.