Evolio anunță lansarea X-fit, un ceas inteligent ce se remarcă prin design rafinat, încărcare wireless și o autonomie de până la 30 de zile.
Noul ceas inteligent este dotat cu un ecran E-ink de 31x33 mm și are o grosime de doar 9,8 mm. Gadgetul se conectează la smartphone prin Bluetooth 4.0 și transmite automat notificări pentru apeluri ratate, SMS-uri sau diverse alarme.
X-fit monitorizează activitatea fizică a utilizatorului și afișează numărul pașilor efectuați, distanța parcursă, viteza deplasării și numărul de calorii consumate. Schimbarea ferestrelor ce afișează diverși parametri se face prin simpla atingere a butonului de tip touch.
Display-ul E-ink permite utilizatorului o vizualizare clară a meniului, indiferent de unghiul din care ecranul este privit, sau de cât de puternică este lumina soarelui. În funcție de preferințe, background-ul ecranului poate fi customizat în negru sau alb.
X-fit aduce ca noutate în categoria de dispozitive wearable Evolio modul de încărcare wireless, aceasta făcându-se prin simpla așezare a ceasului într-un sistem „docking”.
Noul ceas inteligent este rezistent la contactul cu apa, având factor de protecție IPX4 .
„Evolio X-fit rescrie standardele de confort și ușurință în utilizare pentru dispozitive de tip wearable atât prin designul ergonomic și meniul simplificat, cât și prin autonomia extinsă și încărcarea wireless. Piața de wearables în primul semestru al anului 2016 a ajuns la 32.000 de unități, în creștere cu 500% față de perioada similară a anului trecut. Trendul va continua și în anul 2017, pentru care estimăm o creștere de 300% față de 2016. Vrem să consolidăm prezența Evolio pe acest segment al dispozitivelor purtabile și să ajungem la o cotă de piață de 20%, de aceea vom continua să aducem noi modele care să completeze gama.”, spune Liviu Nistoran CEO& Founder.
Evolio X-fit dispune de o aplicație pentru smartphone, ce permite utilizatorului gestionarea și stocarea datelor înregistrate de ceas. Gadget-ul este compatibil atât cu sistemul de operare Android, cât și iOS, începând cu versiunile Android 4.3 și IOS 7.0.
Ceasul inteligent va fi disponibil în principalele rețele de retail la prețul de 199 de lei, începând cu data de 15 septembrie.
Evolio X-fit va putea fi achiziționat în regim de precomandă pe evolioshop.com cu discounturi speciale începând cu data de 1 septembrie. Astfel, la al doilea ceas cumpărat discount-ul este de 50%. În cazul achiziționării unui singur produs, acesta beneficiază de discount de 10%.