Televoice Grup, companie ce deține brandul Evolio, a semnat recent un parteneriat strategic cu Google pentru autorizare GMS (Google Mobile Services apps).
În baza acestui contract, toate produsele ce vor fi dezvoltate sub brandul Evolio vor avea autorizarea Google (GMS). Așadar, produsele Evolio vor fi testate în Laboratoarele agreate Google și vor oferi un nivel superior de fiabilitate, inclusiv upgrade over the air.
„Prin semnarea acestui parteneriat ne propunem să oferim clienților Evolio o mai bună experiență în utilizarea dispozitivelor Android și a aplicațiilor aferente, dar și servicii de suport și up-grade la un nivel superior. Obiectivul nostru este sa rămânem fideli filosofiei de business cu care am pornit la drum, aceea de a oferi produse de calitate superioară la un preț accesibil”, a declarat Liviu Nistoran, CEO & Founder Evolio.
Produsele autorizate GMS vin cu aplicații preinstalate precum: Chrome, Gmail, Hangouts, Google Plus, Play Store, Drive, Maps, YouTube, Google Play Movies, Google Play Music, Google Photos etc.
Conform ultimului studiu GFK pentru 2015, Android a ajuns la o cotă de piață de 89%, cifră raportată la unități vândute la finalul lui decembrie 2015, în timp ce iOS a înregistrat o cotă de piață de 4.6%, Windows 5%, și Blackberry 1.4% .
Aceleași date arată că segmentul de piață cu cea mai creștere este reprezentat de smartphone-urile cu diagonala de 5 și 5.5 inch, de la o cotă de piață de 10.5 % în ianuarie 2015 la 35.4 % în decembrie 2015. Cele mai vândute smartphone-uri sunt cele cu diagonala de 4 și 5 inch, cu o cota de piață de 63.4% în ianuarie și 49.2% în decembrie.
Pentru 2016, compania Televoice Grup, prin brandul Evolio, țintește o cotă de piață pentru dispozitive Android de 10%.
Despre Evolio.
Evolio, unul dintre cele mai importante branduri de pe piaţa de IT&C din România, a fost lansat în 2006 de către compania Televoice România. Sub brandul Evolio, compania produce şi distribuie o gamă largă de produse de înaltă tehnologie la un preţ accesibil, precum smartphones, tablete, eBook readere, notebookuri, echipamente GPS, camere video, smartwatches etc.