BNR lansează platforma FinTech Innovation Hub şi anunţă că susţine inovaţia în domeniul plăţilor, dar ”în mod controlat”

24 sept. 2019 24 sept. 2019

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat lansarea proiectului FinTech Innovation Hub, o platformă dedicată dialogului cu firmele care dezvoltă soluţii în domeniul serviciilor de plată şi financiare – FinTech – şi a subliniat că susţine inovaţia în domeniul plăţilor, dar ”în mod controlat şi în avantajul consumatorilor”.

BNR lansează platforma FinTech Innovation Hub şi anunţă că susţine inovaţia în domeniul plăţilor, dar ”în mod controlat”

Demersul BNR vizează în acest fel atât susținerea dezvoltării pieței în domeniul serviciilor de plată şi financiare, cât și alinierea la tendințele europene în domeniul monitorizării inovației în acest sector, în scopul asigurării securității și siguranței acestora, arată banca centrală, într-un comunicat de presă.

Inițiativa FinTech Innovation Hub se va axa pe încurajarea și sprijinirea inovației în domeniul plăților și instrumentelor de plată, în mod controlat și în avantajul consumatorilor și întreprinderilor, urmărind în același timp identificarea potențialelor riscuri implicate, precum și propunerea de măsuri de gestionare a acestora. Companiile care sunt implicate direct în dezvoltarea soluțiilor inovatoare în domeniul serviciilor de plată pot intra în dialog cu experții din cadrul BNR pentru a-și prezenta proiectele de inovație FinTech sau pentru a fi îndrumate cu privire la conformitatea serviciilor și produselor de acest tip.

În vederea asigurării unei comunicări eficiente și prompte, BNR a desemnat o echipă de specialiști cu atribuții în monitorizarea inovațiilor în domeniul serviciilor de plată, care va putea fi contactată prin completarea unui formular standard. Cererile depuse vor fi supuse unei analize inițiale, în urma căreia solicitanții vor primi soluții adaptate pentru fiecare situație prezentată sau îndrumări privind aspectele legale ce vizează implementarea inovaţiilor în domeniul serviciilor de plată, arată reprezentanții BNR.

Prin intermediul FinTech Innovation Hub, Banca Națională a României urmărește crearea unui mediu sigur pentru dezvoltarea inovațiilor în domeniul serviciilor de plată, care să îi sprijine misiunea de menținere a stabilității sistemului financiar-bancar și în același timp de creştere a incluziunii financiare, prin facilitarea accesului consumatorilor şi întreprinderilor la servicii de plată și alte servicii financiare sigure, eficiente și convenabile, în linie cu nevoile acestora, se mai arată în comunicat.

Totodată, Banca Naţională a României intenţionează să identifice măsurile de reglementare și/sau supraveghere necesare pentru a atenua orice risc asociat produselor şi/sau serviciilor inovatoare în domeniul serviciilor de plată și fără a bloca dezvoltarea unor astfel de soluții/produse inovatoare.

Mai multe informații, în secțiunea Fintech Innovation Hub: http://www.bnr.ro/FinTech-Innovation-Hub-20272.aspx

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!