125.000 euro investiție este premiul pentru care vor concura anul acesta peste 200 de startup-uri tech, în cadrul Startup Spotlight - cea mai mare competiție de startup-uri din regiune, organizată în cadrul Conferinţei How to Web.

25 sept. 2019 25 sept. 2019

Valoarea totală a premiilor este de 1 Milion de Euro.

Premieră în România - Business Angels și fonduri venture capital se unesc să investească împreună în „Cel mai bun startup”, oferind cel mai mare premiu dintr-o competiție de startup-uri.

125.000 euro investiție este premiul pentru care vor concura anul acesta peste 200 de startup-uri tech, în cadrul Startup Spotlight - cea mai mare competiție de startup-uri din regiune, organizată în cadrul Conferinţei How to Web.

Pentru prima dată în România, mai mulți investitori de tip angels din rețeaua TechAngels sindicalizează o rundă de investiţie la care iau parte fonduri de venture capital, respectiv GapMinder Venture Partners și RocaX.

Aceștia își unesc forțele în cadrul Startup Spotlight, generând cea mai mare rundă de investiție acordată la o competiție de startup-uri din țară. Astfel, câștigătorul marelui premiu va beneficia de o investiție totală de 125.000 de euro.

Startup-urile tech pot aplica până la data de 10 octombrie 2019 pentru a câștiga, pe lângă premiul cel mare, alte premii și beneficii în valoare totală de peste peste 1 Milion de euro.

În competiția organizată în cadrul conferinţei How to Web sunt așteptate să aplice peste 200 de startup-uri care dezvoltă produse tech, dintre care vor fi selectate 20 pentru sesiunea de pitching. Acestea vor avea acces la beneficii în valoare de 1 milion de euro prin programul F6S Alpha Founders oferit de F6s.

Cele mai promițătoare trei startup-uri, care vor câștiga premiile pentru „Cel mai bun startup”, „Cel mai bun pitch” și „Premiul pentru cea mai bună inovație”, vor beneficia și de acces la conferința TechCrunch Disrupt Berlin, precum și de un stand de prezentare și șansa de a concura în competiția Startup Battlefield. Aceasta din urmă este una dintre cele mai importante conferințe de tehnologie și antreprenoriat din lume.

Pagina de înscriere este disponibilă aici, iar competiția se anunță acerbă - atât pentru marele premiu, cât și pentru celelalte premii, în valoare cumulată de peste 1 milion de euro. Participarea la Startup Spotlight este gratuită și este deschisă startup-urilor early-stage atât din România, cât și din Europa Centrală și de Est.

Mentorat și întâlniri cu investitori de top la Startup Spotlight

După încheierea sesiunii de aplicări urmează evaluarea și selectarea a 20 de startup-uri care, după o sesiune de pitch training, vor intra în etapa finală a competiției din cadrul How to Web 2019. Aceasta se va desfășura în perioada 30 - 31 octombrie 2019.

Toate cele 20 de echipe selectate vor beneficia de mentorat, întâlniri cu potențiali investitori și expunere media. Mentorii care se implică în Startup Spotlight sunt antreprenori și oameni de afaceri de top, printre care Enis Hulli (Partener 500startups), Jag Singh (Managing Director la Techstars Berlin), April Dunford (Positioning Expert & CEO în cadrul Ambient Strategy), Dave Hogue (UX Design Lead la Google) și Andrei Pitiș (VP Product și Head of European Development Centers la Fitbit).

De asemenea, concurenții vor avea întâlniri cu investitori precum Carmen Sebe (Partener la Gecad Ventures), Cristian Munteanu (Partener Early Game Ventures), Ondrej Bartos (Partener Credo Ventures), dar și cu reprezentanți ai celor mai active acceleratoare corporate din România precum KPMG Startup Grow Pad, Orange Fab, BCR-InnovX sau Tech’n Trade by METRO SYSTEMS.

În trecut, la Startup Spotlight au participat companii de succes precum TypingDNA, Omniconvert, Nifty Learning, MEDIjobs, MavenHut, Incrediblue (Grecia), Attensee (Polonia), Bitrise (Ungaria).

Startup Spotlight este organizat în parteneriat cu KPMG Romania și Orange Romania și cu suportul Băncii Comerciale Române, Tech’n Trade by METRO SYSTEMS, Bitdefender, DLA Piper, UniCredit Bank, Fitbit, 2Checkout, Gecad Ventures, Credo Ventures.

Cine sunt investitorii Startup Spotlight?

TechAngels România este rețeaua de business angels care investește în startup-uri tech din regiune și facilitează accesul acestora la investitori și expertiza de care au nevoie.

Gapminder Ventures este un fond de investiții de 40M Euro de tip Venture Capital care investește în start-up-uri românești cu ambiții de scalare globale. Gapminder investește atât în startup-uri în stadiu de MVP și Accelerare, cât și serii de tip Seed sau Series A, în companiii cu tracțiune inițială sau chiar venituri în hyper-growth.

RocaX este unul dintre cele mai recent înființate fonduri de investiții din România, a cărui misiune este de a susține startup-urile și ideile inovative aflate la început de drum, atât prin finanțare și know-how, cât și prin oportunități de validare în piață a acestor inițiative.

 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!