Evenimentul dedicat în întregime marketingului digital revine anul acesta cu cele mai noi practici din acest domeniu.
În data de 31 octombrie, în cadrul TeCOMM, va avea loc în Cluj-Napoca cea de-a doua ediţie a evenimentului, iar pentru prima dată, în data de 21 octombrie, MarkDay se extinde cu un nou format pentru audienţa din Bucureşti.
Explore.Discover.Learn.Apply este deviza de la care porneşte acest eveniment, iar pentru a facilita acest proces speakeri internaţionali, cu o experienţă incontestabilă în acest domeniu, vin să ne împărtăşească cele mai noi şi de succes soluţii aplicate în Europa şi nu numai.
Michael Leander, Luke Brynley – Jones şi Ilyan Kovatchev sunt doar câtiva dintre cei care se vor prezenta în faţa dumneavoastră cu scopul de a vă oferi soluţii practice şi sfaturi concrete în ceea ce priveşte obţinerea unor rezultate mai bune şi creşterea potenţialului de marketing al businessului pe care îl reprezentaţi.
Email marketing, marketing automation şi campaniile virale sunt doar câteva dintre tehnicile pe care le veţi îmbunătăţi în urma workshopurilor susţinute, iar dacă la toate acestea adăugăm strategiile care au dovedit rezultate mai bune şi mai calificate obţinute din utilizarea conţinutului în procesul de marketing, succesul este doar la un pas distanţă.