Arggo Consulting, companie software românească si partner Gold Microsoft, a fost premiată în 2016 pentru cea mai bună performanță în categoria soluțiilor software de business. În mai puțin de 4 ani, compania a ajuns la 50 de angajați și peste 140 de clienți. La început, procesele specifice departamentului de HR implicau multe operațiuni manuale, consumatoare de timp dar și generatoare de erori.
Urmare a creșterii numărului de soluții din portofoliul Arggo și a dimensionării resurselor în scopul dezvoltării de produse software de top pentru cele mai variate industrii, compania a decis să-și externalizeze procesele critice de HR către Smartree și implementarea suitei de aplicații MyStaff. Principalele module contractate de către Arggo Consulting au fost cele de calcul salarial și administrare de personal, Revisal, modulul Reporting și Employee Self Service.
“În urma unei analize interne și a stabilirii priorităților strategice ale companiei, am decis ca procesele repetitive, adică cele administrative și de payroll, să fie externalizate. Asigurarea consultanței pentru a fi în conformitate cu legislația muncii precum și siguranța oferită de aplicația MyStaff prin testările permanente și procedurile de back-up al datelor, au fost principalele motive pentru care am ales externalizarea acestor servicii către compania Smartree. Pe termen lung, implementarea MyStaff ne oferă încrederea necesară că, indiferent de creșterea numărului de angajați sau de situațiile noi apărute, vom avea un calcul salarial corect, cu un minim de efort din partea utilizatorilor noștri”, a declarat Andrei Cârcu, General Manager Arggo Consulting.
Prin utilizarea soluției MyStaff, procesele de administrare personal și de salarizare sunt susținute de specialiștii Smartree, care pregătesc documentele necesare angajării și încetării activității, modificări ale contractelor de muncă în vigoare și asigură consultanță cu privire la aspectele legate de legislația muncii. Modulul de administrare personal este disponibil și departamentului HR al Arggo Consulting, astfel încât aceștia pot introduce cu ușurință date și pot genera documentele și rapoartele necesare. De asemenea, angajații Arggo Consulting pot accesa rapid situația fluturașilor de salariu și a zilelor de concediu, acest lucru oferind o comunicare eficientă între salariați și managementul companiei, dar și o transparență mai mare a proceselor de HR.
“Particularitatea procesului de salarizare în cazul Arggo constă în scutirea de impozit acordată domeniului IT și modificările frecvente aduse acestei facilități. Soluția Smartree permite centralizarea proceselor de administrare personal și de salarizare într-o singură interfață. Unul dintre avantajele majore ale utilizării suitei MyStaff este faptul că, pe măsură ce Arggo se va dezvolta și își va crește numărul de angajați, efortul suplimentar al departamentului său de HR va fi minimizat datorită automatizării acestor procese de calcul salarial și de administrare personal. În plus, modificările legislative sau situațiile noi apărute nu vor impacta în sens negativ calculul salarial”, afirmă Adrian Stanciu, CEO Smartree.