Astfel, 39.1% dintre companiile care au solicitat o ofertă pentru digitalizare prin platforma Softlead au și ales un furnizor software. Datele sunt valabile pentru perioada ianuarie – septembrie 2022 și reflectă strict lead-urile generate prin www.softlead.ro. De asemenea, 7% dintre companiile care au folosit Softlead pentru a identifica aplicația software potrivită, precum și o ofertă de preț, au în prezent discuții deschise cu furnizori IT pentru a stabili aspecte contractuale în contextul unei colaborări sau se află în așteptarea încasării granturilor dedicate. 14.3% au amânat pentru moment procesul de digitalizare.
Softlead este principalul canal de lead generation local pentru companiile IT, așadar în ultimii 2 ani am construit un sistem de monitorizare a succesului achizițiilor și implementărilor software. Există două motive pentru care facem asta: în primul rând, pentru a ne asigura că fiecare companie care are în plan digitalizarea are acces la toate resursele necesare (inclusiv la cei mai buni furnizori), iar în al doilea rând pentru a ajuta companiile IT să construiască prin Softlead un canal de vânzări complementar, dar extrem de util și relevant. Alexandra Roată, Co-Founder Softlead.
Darcom Energy, unul dintre utilizatorii Softlead, au ales anul trecut să folosească platforma pentru a alege rapid și eficient aplicația software potrivită:
Dinamica domeniului energiei regenerabile înseamnă să ținem pasul inclusiv cu soluțiile software care ne ajută să livrăm servicii și produse la standarde înalte fiecărui client, indiferent de localizare sau de buget. De aceea, în 2022 am stabilit alături de echipa Darcom Energy că este momentul să facem trecerea la un sistem software complex, care să susțină tot fluxul de vânzare, livrare, implementare și de service a echipamentelor fotovoltaice. Pentru a alege aplicația software optimă, am folosit platforma Softlead, care s-a dovedit a fi un instrument util nu doar în procesul de selecție, ci, mai ales, în cel de mapare a proceselor interne pe acele soluții care ar fi funcționat pentru noi, fără a omite niciun furnizor de pe piață, într-un timp record, cu acces la demo-uri și oferte personalizate primite prin Softlead. Cornel Eftenoiu, General Manager Darcom Energy
Din totalul cererilor de ofertă primite prin platforma Softlead, doar 39.6% reprezintă companii care au renunțat la achiziții software, printre cele mai frecvente motive enumerându-se:
- Lipsa de pe piață a unei soluții software 100% adaptată așteptărilor
- Pierderea interesului pentru digitalizare, ca urmare a resetării priorităților și obiectivelor organizaționale
- Bugetele pentru achiziții software depășeau estimările companiilor.
În 2022, prin platforma Softlead s-au primit cu peste 72% mai multe solicitări de oferte personalizate pentru soluții software comparativ cu anul 2021, valoarea totală a proiectelor fiind estimată la peste 6.2 milioane de euro, cu 50% mai mult decât în anul anterior. În topul industriilor care au solicitat oferte pentru achiziții și implementări software se află: companiile care oferă servicii (16.87%), domeniul medical (15.49%), producția (14.42%), construcțiile (11.66%), domeniul IT&C (8.1%), retail (5.83%), transport (4.6%) sau financiar (4.14%).