TotalSoft, cel mai titrat producător de soluții ERP din CEE și liderul pieței românești de ERP, anunță recrutarea lui Hans Kort, în funcția de International Sales Director. Hans are o experiență de 20 ani în domeniul vânzărilor de soluţii IT, dobândită în companii internationale precum Microsoft, ReadSoft sau HP, unde a deținut funcții de management la nivel regional și global.
Prin această mutare, TotalSoft vizează dezvoltarea strategiei internaționale în direcția creșterii portofoliului de conturi multinaționale și atragerii de proiecte globale. Pe termen mediu, compania are în plan creșterea veniturilor din proiectele internaționale la 50% din cifra de afaceri și dublarea numărului de companii care au declarat Charisma soluție standard de grup.
“Prin atragerea lui Hans Kort în echipa de vânzări ne consolidăm poziția în piața internaționala și completăm echipa de management cu persoane care aduc perspective noi asupra afacerii TotalSoft. Hans are atât o experiență semnificativă în managementul vânzărilor la nivel internațional, dar și o mare capacitate de înțelegere a diferențelor sociale și culturale, lucrând de-a lungul carierei sale în mai multe țări, cum ar fi Olanda, Rusia și Suedia.” declară Brândușa Fecioru, HR Manager.
Hans Kort a absolvit Universitatea din Amsterdam, vorbește fluent olandeza, germana, rusa, spaniola și engleza și are excelente competențe în gestionarea echipelor internaționale de vânzări și a proiectelor complexe.
TotalSoft are proiecte în 28 de ţări din SUA, Europa, Africa și Orientul Mijlociu, 70% din soluţiile sale bucurându-se de prezenţă internaţională. La nivelul cifrei de afaceri, proiectele externe generează 27% din veniturile companiei, verticalele cele mai puternice în afara țării fiind servicii financiare, medical, servicii, oil&gas sau telecom.