TotalSoft, producătorul sistemului Charisma ERP, s-a clasat pentru al cincilea an consecutiv pe primul loc în topul furnizorilor de soluţii și servicii de tip ERP din România, conform studiului “ERP Romania 2014. Analysis and trends of the ERP software products and related services” publicat pe 15 decembrie de compania de cercetare de piaţă şi consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC).
Eugen Schwab-Chesaru, Directorul PAC pentru România și Europa de Est, a remarcat faptul că “datorită modului integrat de operare (licențe, mentenanță, servicii de consultanță, implementare și training), TotalSoft a fost, în 2013, pentru al cincilea an consecutiv, compania care, singură, are o cotă de piața de 15% și ocupă primul loc în clasamentul PAC consolidat pentru software și servicii informatice legate de sisteme ERP în România. Dominând segmentul companiilor din comerț și servicii, TotalSoft a reusit într-un an complicat precum 2013 să-și conserve veniturile din anul anterior și să-și îmbunătățească o cotă de piață deja foarte ridicată.”
Pe o piaţă ERP care s-a contractat cu 4.1%, în special din cauza blocajelor din sectorul public, compania își păstreză prima poziţie în industrii ca retail (36% market share) sau servicii (25% market share) şi se clasează pe locul 2 în industria de manufacturing, cu 16% cotă de piaţă.
Observând evoluția TotalSoft pe piața soluțiilor ERP generaliste și verticalizate, Eugen Schwab explică de ce ar trebui studiat acest model de către companiile românești aflate la început de drum: “construirea unui brand bazat pe un IP propriu aduce nu doar prestigiu, dar și o atractivitate crescută pentru investitori financiari sau strategici, precum și posibilitatea de a ieși pe piețe internaționale mature cu soluții cu valoare adaugată, nu doar servicii în care principalul atuu să fie costul mai scazut al angajaților din România.”
Cu 25 M Euro cifră de afaceri înregistrată în 2013, din care peste 18,8 M Euro obţinută din furnizarea de soluţii de tip ERP (Enterprise Resource Planning), TotalSoft se remarcă pentru al cincilea an consecutiv ca lider al furnizorilor de soluţii ERP din România. Strategia abordată de TotalSoft pe piața locală începe să capete un contur tot mai clar și în mediul internațional. Astfel, Charisma Leasing este deja una dintre soluțiile de leasing de top la nivel mondial, fiind selectată ca soluție standard de grup de mai multe grupuri financiare din lume.
„În următorii 5 ani, țintim poziția de lider mondial al pieței de soluții software destinate serviciilor financiare și un portofoliu de clienți care să includă cele mai mari grupuri financiare din lume. Vorbim nu doar despre calitatea produsului, dar şi despre o masă critică de analişti de business, consultanţi, project manageri, implementatori extrem de bine pregătiţi profesional, care au demonstrat în proiecte foarte complexe că soluţiile software proiectate în România sunt cele mai bune” apreciază Daniel Ionescu, Sales & Marketing Director, TotalSoft.
Conform estimărilor PAC, în 2015 se așteaptă o ușoară creștere a pieței de soluţii și servicii de tip ERP din România, de la 102,2 M Euro la 106 M Euro. Pe termen mediu, respectiv 2018, PAC apreciază că nevoile în continuă schimbare ale pieței vor determina o creștere a acesteia cu cca 50%, până la 147,6 M Euro. Principalii factori care vor influența această evoluție vor fi, probabil, adaptarea administrației publice la cerințele europene, creșterea cererilor companiilor străine de a lucra cu parteneri de business cu soluții software aliniate, precum și deschiderea managementului local către sisteme ERP care să ofere un control financiar și o transparență mult mai bună.
Charisma are în portofoliu peste 1000 de companii naţionale,reunind practic cea mai mare bază de clienți din sectorul Medium-Large Enterprise din România. Din portofoliul său fac parte lideri de piață, companii precum TCE 3 Brazi, Maria Trading, MedLife, UniCredit Țiriac Bank, Raiffeisen Leasing, Deutsche Leasing, Fildas Trading, Telekom, Caroli, GE sau Mediplus.Charisma este singurul produs software B2B românesc cu proiecte câştigate în 36 ţări pe 3 continente (Europa, America de Sud și Africa).