Lansarea unui număr reprezentativ de aplicații software a însemnat specializarea industriei, în funcțiile de domeniile de activitate în cadrul cărora cererea atinge anumite nivele. Fiecare dintre aceste sectoare deține un top al celor mai utilizate și apreciate soluții informatice, iar pe primele poziții la nivel internațional se află cele mai importante companii: SAP, Oracle sau Microsoft.
Astfel, pentru domeniul producției și distribuției, SAP, Oracle și Microsoft ocupă primele 3 locuri ale topului, chiar în această ordine și 55% din tot ceea ce înseamnă piața achiziției de aplicații software de tip ERP. Aceleași poziții sunt ocupate de cele 3 companii și pentru alte industrii, cum ar fi Transport, Comunicații, Energie, Servicii Medicale, doar că ocupă 73% din totalul pieței.
Într-un top internațional, alături de cele 3 branduri mari, se alătură companii precum Infor, Epicor, Lawson, QAS, Sage, IFS, Consona Corp.
Înființată în anul 1972, compania SAP este lider detașat în ceea ce privește industria producției de soluții informatice de tip ERP. Versiunea curentă a suitei de aplicații cuprinde peste 30.000 de tabele de baze de date, ce susțin structuri complexe de business.
Primul ERP marca Oracle a fost produs în anul 1989. Totuși, abia după anul 2004, Oracle a devenit un jucător important pe piața aplicațiilor ERP.
Sistemul de planificare a resurselor întreprinderii (ERP) este instrumentul software care facilitează integrarea tuturor informațiilor dintr-o organizație într-o platformă unică. Scopul ERP este să asigure transparența datelor în cadrul unei organizații și să faciliteze accesul la orice tip de informație utilă în desfășurarea activității.
Istoria sistemelor ERP datează din anii 1960 cand acest tip de aplicație software era folosit cu preponderență pentru asistarea procesului de producție. Primul produs de acest tip a fost MRP (Material Resource Planning).
Deși utile in activitatea de producție, aceste aplicații nu iși extindeau functionalitățile și spre alte zone de interes pentru o întreprindere precum contabilitate, resurse umane, vânzări.