TeraSteel, unul dintre cei mai mari producatori de pe piata de panouri termoizolante si structuri zincate din Romania, a ales sa implementeze solutia APS de la Senior Software din dorinta de a optimiza planificarea productiei pentru cele doua fabrici din Saratel (Romania) si Leskovac (Serbia).
“Solutia oferita de Senior Software s-a pliat cel mai bine pe necesitatile actuale ale companiei. Era necesar sa implementam un program de planificare a productiei deoarece nu dispuneam de o astfel de solutie, iar acest lucru ingreuna munca programatorului de productie, a celor din zona de aprovizionare si din productia efectiva, aspecte ce aveau o influenta directa asupra vanzarilor”, a declarat Mariana Bodica, Sef Departament Logistica TeraSteel.
Dupa numai o luna de la utilizarea solutiei de planificare a productiei, furnizata de Senior Software, reprezentantii TeraSteel au inregistrat rezultate si beneficii semnificative:
- Prin inlocuirea rapoartelor Excel pentru centralizarea comenzilor, planificarea productiei se deruleaza cu un grad crescut de eficienta. In prezent, raportul lunar de planificare a comenzilor si a necesarului de materiale se actualizeaza automat, odata cu preluarea datelor din solutia de gestiune a resurselor.
- S-a eliminat realizarea manuala a planurilor de productie, ceea ce a condus la cresterea performantei operationale cu peste 10%, datorata atat raspunsului rapid al softului la scenariile simulate, cat si eliminarii riscului de eroare umana.
- Etichetele sunt emise automat pentru fiecare comanda executata, cu posibilitatea listarii per client/produs/comanda, oferind un plus de acuratete in procesul de livrare.
- Planificarea productiei este ajustata dupa noile comenzi la fiecare import de date. Utilizatorii pot face oricand modificari, in functie de anumite criterii (urgente in livrari, atentionari cu privire la stocul de materii prime, comenzi intarziate etc.).
- Nivelul de performanta in zona de aprovizionare a crescut semnificativ, odata cu emiterea automata a necesarului de materiale cu cantitatile finale centralizate pe fiecare tip de material.
- Reprezentantii companiei pot testa diferite scenarii de productie prin emiterea timpilor necesari unei productii intr-o varianta sau alta.
TeraSteel este subsidiara a Grupului Teraplast, unul dintre principalii furnizori de solutii complete in domeniul instalatiilor si constructiilor din Romania. Infiintata in 1994, compania este specializata in producerea de panouri sandwich, structuri metalice zincate si hale la cheie. Utilizand linii tehnologice de ultima generatie, TeraSteel ofera produse calitative clientilor din peste 20 de tari (Germania, Olanda, Austria, Elvetia, Ungaria, Croatia etc.).
Despre sistemul APS
Sistemul APS contribuie la imbunatatirea si organizarea productiei si reduce timpul si costurile aferente acesteia. Cu solutia APS stii exact ce sa produci, cand sa produci, cu ce oameni si pe ce echipamente, pentru ca te ajuta sa stabilesti in detaliu activitatea din fabrica si sa intervii cu usurinta oricand este necesar.
Despre Senior Software
Senior Software este unul dintre cei mai dinamici furnizori locali de solutii software integrate pentru managementul afacerilor. Fondata in 2003, compania a realizat peste 400 de implementari de succes, utilizand cele mai noi tehnologii de la Microsoft, alaturi de platforme testate la nivel international precum Tableau Software sau Logistics Vision Suite de la Mantis Informatics. Senior Software isi desfasoara in prezent activitatea in patru locatii din Romania (Bucuresti, Constanta, Cluj, Iasi) cu o echipa formata din peste 150 de angajati, fiind unul dintre principalii furnizori de sisteme software integrate din Romania.
Website: http://www.seniorsoftware.ro/
Email: [email protected]