Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicații online, continuă angajările de programatori pe tehnologiile .NET și SharePoint. Compania a recrutat și pregătit, până în acest moment, 10 specialiști, și urmează ca, până la sfârșitul anului viitor, să ajungă la o echipă de 30 specialiști în tehnologii Microsoft. Cel mai important client pentru departamentul de proiecte Microsoft al Zitec este UMT Consulting Group, companie globală ce furnizează soluții și servicii pentru managementul proiectelor.
UMT a primit din partea Microsoft în 2010 și 2013 distincția „Microsoft Partner of the Year” în domeniul Enterprise Project Management. În 2012, Gartner a listat UMT ca „vizionară în domeniul Integrated IT Portfolio Analytics” și „Cool Vendor” în „Project & Portfolio Management”.
Dacă în 2013, când a fost încheiat parteneriatul cu UMT, Zitec se angaja să recruteze și să ofere training, până la sfârșitul acestui an, pentru un număr de 20 de specialiști, cererea de proiecte ale UMT și din partea altor clienți a determinat compania să extindă echipa.
„Proiectele pe care UMT le desfășoară în principal pentru clienți din afara țării, dar și alte proiecte câștigate recent de firma noastră, necesită un ritm de creștere mai accelerat din punct de vedere al membrilor echipei. Ca urmare a acestui lucru, până la finalul lui 2014 avem în plan să extindem echipa la 30 de experți dedicați proiectelor Microsoft”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.
“Parteneriatul nostru cu Zitec este extrem de important și ne-a permis o creștere rapidă a capacităților de dezvoltare software în București, în paralel cu centrul UMT de la Cluj. Compania noastră investește și dezvoltă software în România de aproape 14 ani și a vândut către Microsoft în 2006 produsul UMT Portfolio Manager – o aplicație dezvoltată 100% în România. Zitec este un partener de top, ce pune accent pe calitate și transparență”, a declarat Cătălin Olteanu, președinte al UMT 360.
Cele mai multe poziții pentru acest departament sunt deschise pentru dezvoltatori si testeri software .NET și SharePoint, iar proiectele pentru care lucrează aceștia provin de la companii de top, din toată lumea. De exemplu, printre clienții UMT se numără Coca Cola (Australia), Lego (Germania), MAN Diesel (Danemarca), Volksbank (România), Aditya Birla (India), Shell, Pfizer, General Electric (SUA).
Zitec – un tech lab cu o nevoie constantă de recrutare
În afară de job-urile pentru specialiști în tehnologiile .NET și SharePoint, Zitec are deschise poziții în cadrul companiei și pentru alte specializări – software engineer în test, project manager, experți în PHP, Drupal și Magento.
Constant, producătorul românesc de aplicații online organizează internship-uri pentru studenți și absolvenți ai facultăților de profil, la care gradul de retenție este de 90%.
„Investim permanent în dezvoltarea echipei, în creșterea competenţelor tehnice ale membrilor ei, dar şi în zona de soft-skills și în programe de certificare profesională şi training pentru consolidarea competenţelor de leadership ale echipei de conducere, atât la nivel de top, cât şi de middle management”, a arătat Alexandru Lăpușan.
Zitec a recrutat, de la începutul anului, 26 de colegi noi, iar până la finalul lui 2013 estimează să ajungă la o echipă formată din peste 90 de membri. Compania a încheiat anul trecut contracte cu 57 de persoane în cadrul echipei.