Misiunea companiei este de a îmbunătăți lanțurile de producție, distribuție și transport și a avea un impact pozitiv asupra calității vieții persoanelor din lumea întreagă.
„Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, o perioadă de schimbări și nesiguranță. Cred cu tărie că este datoria noastră să ne ajutăm atât în plan personal, cât și profesional. De aceea, am decis să oferim platforma TailPath gratuit, ajutând astfel companiile care ar putea beneficia de produsul nostru, dar nu și-l pot permite. Nivelul de fraudă în lanțurile de producție și distribuție a crescut în ultima vreme și de aceea inițiativa noastră aduce un plus de încredere și trasabilitate într-un moment crucial în care avem nevoie de aceste lucruri, oferind consumatorilor o modalitate de verificare a provenienței și a autenticității produselor”, a declarat Sebastian Cochinescu, CEO TailPath.com.
Potrivit studiului realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) privind tendințele în comercializarea produselor contrafăcute sau piratate, rezultatele sunt alarmante. Produsele contrafăcute sau piratate au constituit 3,3% din comerțul global și până la 6,8% din importurile Uniunii Europene în 2016.
Totodată, Deloitte subliniază că deși noțiuni ca transparența, comerțul corect și sustenabilitatea câștigă teren în rândul consumatorilor și pot influența deciziile acestora de cumpărare, majoritatea companiilor sunt încă nevoite să lucreze într-un mediu complex și opac al lanțurilor de producție și distribuție. Acest lucru îngreunează trasabilitatea și supravegherea produselor de-a lungul acestor lanțuri.
Potrivit reprezentanților companiei, trasabilitatea și proveniența produselor sunt mai importante acum ca niciodată, mai ales când vine vorba despre produse alimentare, băuturi sau alte produse vitale cum ar fi medicamente sau echipamente de protecție personală (PPE).
Orice companie afectată de pandemia provocată de coronavirus poate să adauge acum trasabilitate și proveniență produselor sale, înregistrându-se gratuit la adresa https://tailpath.com.
Totodată, TailPath este prima firmă care utilizează noul blockchain românesc Elrond pentru siguranța din lanțurile logistice. Elrond are un sistem capabil de a procesa peste 15.000 de tranzacții pe secundă și își va lansa curând versiunea publică, iar TailPath va folosi cu succes capacitățile noului blockchain în calitate de partener de încredere.
La începutul anului trecut, NETOPIA Payments, cel mai mare procesator de plăți electronice din România, a anunțat o investiție în startup-ul SupplyBlockchain, compania care operează platforma TailPath.
Tehnologia TailPath a fost utilizată la exercițiul militar NATO Vigorous Warrior 2019, iar compania TailPath este membru al Blockchain in Transport Alliance din Statele Unite, contribuind activ la definirea standardelor folosite în lanțurile de distribuție și transport din industriile alimentare, medicale sau de producție a bunurilor de larg consum.