Pentru a fi mereu la curent cu cele mai importante achiziții, lansări și noutăți ce vizează tehnologia și, în special, aplicațiile software, Softlead te invită să urmărești zona Softlead Updated.
Vineri, 24 februarie
- Facebook își extinde seria de emoticoane de la nuanțe ale pielii, la introducerea unor simboluri pentru animale, diverse sentimente sau expresii. Compania și-a început actualizările în contextul de față din septembrie 2016, iar până acum, doar utilizatorii Facebook pentru desktop au acces la întregul portofoliu. Aici, informații suplimentare.
Joi, 23 februarie
- Google lansează Perspective API – instrument de monitorizare, în timp real, a conversațiilor desfășurate într-un forum de discuții și de evaluare a comentariilor în funcție de „toxicitatea” lor (limbaj neadecvat, conotații negative, conținut irațional etc.). Deși apărut recent, publicații precum New York Times, The Guardian și The Economist s-au familiarizat deja cu acesta. Aici puteți citi și vedea informații despre modalitatea sa de funcționare.
-
Facebook a adăugat aproape 200 de steaguri naționale, care pot fi folosite ca rame pentru pozele de profil. Funcționalitatea sa Profile Frames - le permite utilizatorilor să își exprime identitatea națională, preferințele sportive, evenimente importante sau să susțină diferite cauze sociale. Mai multe detalii, aici.
-
Fitbit – compania care a achiziționat Vector Watch anunță detaliile tranzacției anunțată în luna ianuarie: Fitbit, liderul american de pe piaţa de dispozitive purtabile de fitness, a plătit 15 milioane de dolari pentru compania Vector Watch. În ceea ce privește tranzacția Pebble, aceasta a fost în valoare de 23 de milioane de dolari. Pebble este producător american de smartwatch-uri.
- Raport EFF - organizație non-profit care apără libertățile civile în lumea digitală: Jumătate din traficul web este acum criptat. Această realizare se datorează în mare parte liderilor industriei tech - Facebook, Google, Twitter, Wikipedia, Bing, Reddit și nu numai, care au introdus și promovat HTTPS-urile încă din anul 2012. HTTPS-ul are rolul de a cripta datele transmise și de a preveni modificările aduse asupra website-urilor de către un virus/hacker/program malware. Informații suplimentare în Tech Crunch.
- Viber se adaptează trend-ului aplicațiilor de mesagerie care devin platforme multi-funcționale și adaugă o nouă funcționalitate care să le prezinte utilizatorilor opotunități de shopping. Anunțând, de asemenea, achiziția companiei eCommerce Rakuten, acesta a introdus un buton în partea de jos a ferestrei, care poate fi acționat ori de câte ori utilizatorii doresc o căutare facilă și rapidă a produselor disponibile în funcție de interesele exprimate în căsuța de chat.
Miercuri, 22 februarie
- Google se ține de promisiunea făcută la sfărșitul anului 2016 și furnizează, începând de astăzi, suport pentru unitățile de procesare grafică (GPU) de tip machine learning și nu numai. Disponibile în cadrul Google Cloud Platform, GPU-urile Nvidia Tesla K80 le permit programatorilor să atașeze până la 8 unități oricărei tehnologii din cadrul Google Compute Engine dezvoltate. Aici puteți citi informații în plus.
- Cea mai nouă funcționalitate Twitter dedicată customer service le va permite business-urilor să evidențieze ideea de interacțiune cu o ființă umană, în locul unui bot. Una dintre schimbările principale este dată de introducerea numelui și fotografiei de profil a angajatului care preia mesajul. Twitter are deja un utilizator foarte important al serviciului: T-Mobile. Aici puteți citi mai multe detalii.
- Începând de astăzi, utilizatorii Instagram pot pot distribui până la 10 fotografii sau video-uri, în același timp. Prin noua sa funcționalitate – Carousels – acesta va afișa prima fotografie/primul video în feed și va permite derularea la stânga/dreapta pentru parcurgerea întregului conținut încărcat. Simplu și rapid. Aici puteți citi și vedea mai multe.
- Apple achiziționează domeniul iCloud.net. TechCrunch scrie despre achiziționarea domeniului iCloud.net de către Apple, ale cărui intenții de extindere vizează lansarea unei aplicații sau a unui serviciu similar cu Snapchat/Instagram, ceea ce înseamnă o nouă rețea de socializare dedicată conținutului video, împrumutând funcționalități de la acestea și adăugând unele noi, specifice, integrate în aplicația nativă de fotografii a sistemului de operare iOS.
Marți, 21 februarie
- Negocierile dintre Verizon Communications, Inc. – cel mai mare furnizor de produse și servicii de telecomunicații wireless din S.U.A și bine-cunoscutul Yahoo - au ajuns, în sfârșit, la un punct comun. Începute din iulie 2016, acestea s-au concretizat în achiziția Yahoo pentru o sumă de aproximativ 4.48 miliarde de dolari. Odată încheiat contractul, Verizon plănuiește să combine Yahoo Search, E-mail și Messenger cu beneficiile pe care le oferă serviciile AOL – compania nr. 1 la nivel global în tehnologie media, pe care a cumpărat-o în 2015. Mai multe detalii, aici.
- Facebook anunță oficial posibilitatea de transfer internațional al banilor, via Facebook Messenger. Funcționalitatea este aplicabilă cu ajutorul unui bot lansat de companie duminica trecută, ce le permite utilizatorilor din SUA, Europa și Australia să trimită bani cu ajutorul TransferWise. Obiectivul este acela de a face ca transferurile de bani să fie rapide, facile și mult mai accesibile din punctul de vedere al aspectelor financiare.
- Facebook anunță un nou update al aplicației Analytics for Apps, soluția de tip cross-platform dedicată developerilor care doresc monitorizarea constantă a relaționării dintre utilizatori și site-uri, boți sau aplicații. Provocarea este aceea de a avea o perspectivă extinsă asupra profilului utilizatorilor și a obiceiurilor de consum ale acestora. Mai multe detalii, aici.
Luni, 20 februarie
- Status, cea mai nouă funcționalitate a WhatsApp Messenger, vine cu o nouă versiune de editare a statusului, în trend cu ceea ce oferă Instagram sau Snapchat. Acum utilizatorii pot să-și extindă postările de tip text prin distribuirea unui conținut foto sau video, într-un format disponibil pentru 24 de ore. Sună familiar, nu-i așa? Ceea ce face funcționalitatea Status unică însă, este posibilitatea distribuirii GIF-urilor, durata de 45 de secunde (mai mare) și criptarea end-to-end a conținutului, care odată dispărut, este șters cu totul din sistem. Informații suplimentare, aici.
- Grupul Financiar Banca Transilvania lanseaza BT Mic, companie dedicata finantarii afacerilor mici. Acest start-up completeaza rolul BT de sustinere a antreprenorilor din Romania, iar segmentarea clientilor companii la Banca Transilvania este acum urmatoarea: micro, IMM, clienti corporativi si mari clienti corporativi. Mai multe detalii, aici.
- Fuziune pe piața de IT din Cluj – PitechPlus a cumpărat MindMagnet. Compania clujeană de soluții software, PitechPlus, a achiziționat MindMagnet, iar fuziunea va reuni funcțiile de consultanță și management de proiect cu expertiza complementară a platformei pentru inovare în e-commerce Magento, notează Ziua de Cluj. MindMagnet este o agenție de dezvoltare web, înființată în 2005, la Cluj, ce oferă soluții tehnologice pentru piețele locale și globale, lider pe piața locală de e-commerce. Agenția este organizatorul seriilor de evenimente Meet Magento, printre care și cea mai importantă conferință dedicată dezvoltatorilor de e-commerce și furnizorilor de servicii din România. Fondată în 2006, PitechPlus oferă soluții software integrate pentru 40 de clienți din 10 de țări, are 300 de angajați în birourile sale de producție din Cluj-Napoca și Târgu-Mureș, echipe de vânzări în Paris, Lyon, Lausanne, Berlin, Londra și Bruxelles.
În fiecare săptămână, de luni până duminică, va exista un articol actualizat permanent, pe care îl poți accesa pentru a fi mereu informat.