Bitcoin România, cea mai mare platformă de tranzacționare de criptomonede de pe piața locală, lansează o nouă direcție de business făcând un pas către zona offline. Conducerea companiei a creat o franciză pentru ATM-uri cu criptomonede, francizorii având posibilitatea să obțină profit după 1-3 luni de la investiție.
Managementul vrea să ajungă să aibă la finalul anului o rețea de 100 de ATM-uri, față de 20 în prezent.
Pentru a deveni partener este nevoie ca franciza să fie preluată de o persoană juridică. Costul francizei este de 4.500 de euro. La această sumă se adaugă 5.000 de euro garanție pentru ATM și 10.000 de euro pentru prima încărcare a ATM-ului. Pe de altă parte, profitul partenerilor este de până la 4.000 de euro net pe lună/per ATM în urma unui comision din fiecare tranzacție. Vânzarea și cumpărarea vizează mai multe criptomonede, nu doar Bitcoin (de exemplu, Ethereum, Litecoin, Bitcoin cash).
La finalul perioadei de francizare, partenerul va primi înapoi cei 10.000 de euro și, de asemenea, garanția de 5.000 de euro dacă ATM-ul este în stare bună. Cei interesați de preluarea unei francize Bitcoin ATM pot afla mai multe informații accesând linkul https://bitcoinromania.ro/parteneriat.
“Orice companie ne poate deveni partener. Este o franciză cu un preț accesibil, care necesită foarte puțină implicare pe partea de mentenanță și cu posibilități importante de a obține profit mare. Într-un interval de 1-3 luni îți poți amortiza investiția, iar apoi ești pe profit. Credem că aceste francize sunt de viitor pentru că Bitcoin și criptomonedele reprezintă viitorul. Să ai o franciză pentru un ATM Bitcoin este ca și cum ai fi cumpărat o franciză McDonalds în urmă cu 20 de ani, iar acum îți aduce profit foarte mare”, George Rotariu, co-fondator și CEO al Bitcoin Romania.
Managerul adaugă că deși franciza poate fi cumpărată de orice fel de persoană juridică, profilul se potrivește mai ales firmelor care au un spațiu, un loc în care oamenii să aștepte sau să își parcheze mașina.
“O tranzacție de vânzare sau cumpărare printr-un ATM Bitcoin durează mai mult de un minut și este nevoie de un astfel de spațiu. De exemplu, benzinăriile sunt un exemplu foarte bun de parteneri care ni se pot alătura”, explică George Rotariu.
În prezent Bitcoin România deține 20 de ATM-uri în orașe precum București, Constanța, Sibiu, Râmnicu- Vâlcea, Galați, Mangalia, Craiova și Targu Jiu, iar până la finalul anului vizează să se extindă în toate orașele țării. Dintre acestea, 14 sunt ATM-uri proprii, iar șase sunt prin parteneri. Lista completă de ATM-uri poate fi văzută accesând acest link https://cryptoatm.ro/.
Compania a adus primul ATM pe piață locală în 2014 acesta fiind de altfel și primul ATM Bitcoin din Europa Continentală și al cincilea din lume. De atunci, Bitcoin România a intermediat 40.000 de tranzacțîi în valoare de 15 milioane de euro. De asemenea, cele 14 ATM-uri proprii au fost utilizate de peste 25.000 de clienți pentru vânzare și cumpărare de criptomonede.
“Clienții care dețin Bitcoin sau alte criptomonede pot folosi ATM-urile pentru vânzare sau cumpărare de monede digitale. Acesta este un segment important, diferit de piața bancară tradițională. Principalul motiv pentru care oamenii ar utiliza ATM-uri Bitcoin este același pentru care ar utiliza ATM-urile clasice, bancomatele. Dacă ai nevoie repede de cash, cel mai rapid mod de a-l obține este să folosești un ATM pentru a schimba criptomonedele. Și invers - dacă ai cash și vrei să cumperi criptomonede în următoarele cinci minute, cauți cel mai apropiat ATM. De asemenea, pentru persoanele care nu dețin niciun fel de criptomonede, prezența fizică a ATM-urilor va înseamna vizibilitate pentru un domeniu considerat ca fiind exclusiv digital. Această vizibilitate îi va ajuta pe oameni să aibă mai multă încredere în acest segment”, afirmă Constantin Rotariu, co-fondator și COO al Bitcoin.
Lansarea de ATM-uri în franciza este un pas foarte important pentru Bitcoin Romania întrucât aduce o schimbare semnificativă de strategie.
“Practic, mergem cu un produs digital către offline pentru a crește încrederea oamenilor în criptomonede și implicit popularitatea acestora. Bineînțeles, noua strategie se va vedea și în business, estimările noastre fiind ca zona de ATM-uri în franciza să ajungă la 60-70% din cifra de afaceri a Bitcoin Romania în anul 2021. De asemenea, ATM-urile în franciză vor înseamna în jur de 10% din veniturille preconizate pentru anul acesta”, spune Constantin Rotariu.
Pe de altă parte, întreaga rețea de ATM va reprezenta aproximativ 30% din cifra de afaceri de 10 milioane euro estimată de Bitcoin Romania pentru anul acesta.
Conducerea Bitcoin își dorește ca la finalul anului să aibă 30.000 de clienți și tranzacții în valoare de 25 milioane euro ca urmare a creșterii rețelei la 100 de ATM-uri.