Foto: Ryan Smith, CEO Qualtrics
Ceea ce este extrem de interesant în cazul acestei achiziții este tocmai faptul că este cea mai importantă tranzacție generată de o companie software în cazul unei soluții Software as a Service, conform PitchBook. Practic, achiziția depășește alte tranzacții relevante la nivelul pieței, cum ar fi Microsoft (prin cumpărarea GitHub – evaluată la 7.5 miliarde de dolari), Cisco Systems prin achiziția AppDynamics sau Redback Networks prin preluarea Siara Systems.
Qualtrics a reușit, în ultimii 6 ani, să atragă investiții de peste 400 de milioane de dolari, din partea fondurilor de investiții Accel, Sequoia, Insight Venture Partners, fiind de 10 ani activă în industria software internațională.
Acesta este al doilea studiu de caz al anului 2018, când o companie software de tip unicorn a fost achiziționată înainte de a se lista pe bursă.
Care vor fi etapele următoare pentru Qualtrics?
- Qualtrics va continua să fie coordonat de Ryan Smith, CEO și Co-Founder al companiei, aceasta menținându-și birourile oficiale din Provo, Utah și Seattle.
- Compania a fost profitabilă în primele 9 luni ale anului 2018