La finele lunii ianuarie au avut loc BSS Forum și Gala Outsourcing Stars în Lublin, Polonia. Cele două evenimente internaționale au găzduit întâlnirea dintre liderii celor mai importante asociații din domeniul outsourcingului mondial, precum GSA - Global Sourcing Association (Marea Britanie), IAOP - International Association of Outsourcing Professionals (SUA), DOV - Deutscher Outsourcing Verband (Germania), ASPIRE (Polania) și Lviv IT Cluster (Ucraina) și importanți jucători ai pieței, reprezentanți ai sectorului public și părți interesate direct de dezvoltarea acestui domeniu.
Evenimentele de la Lublin Conference Centre de pe 31 ianuarie au fost organizate de Fundația Pro Progressio și au fost un catalizator de idei noi, analize, tendințe și prognoze de dezvoltare. La evenimente au participat peste 350 de persoane din Europa și SUA, acest lucru demonstrând interesul pentru dezvoltarea de politici și proceduri pentru creșterea sustenabilă a industriei pe termen lung.
Parteneriatele în contextul maturizării piețelor de outsourcing
În cadrul BSS Forum au fost discutate perspectivele referitoare la piața de outsourcing în general, de la partea de asigurare a unei infrastructuri adecvate pentru crearea unor centre de outsourcing în regiune, la asigurarea resurselor umane de calitate și a condițiilor favorabile unei economii în plină dezvoltare.
Oficiali și profesioniști cu experiență și-au împărtășit punctele de vedere și măsurile importante ce ar trebuie luate în viitorul apropiat de către toți actorii industriei în cadrul unor sesiuni dedicate. Au fost prezentate nevoile pentru serviciile de externalizare venite din partea companiilor nordice și a Germaniei în special pentru forță de muncă calificată în tehnologie din zona de Sud-Est.
S-au discutat tendințele din domeniu și anume: creșterea cererii și ofertei de outsourcing în regiunea noastră și posibilitățile de colaborare între diversele regiuni pe măsură ce piața de specialitate se dezvoltă. Focusul s-a situat pe subiectul dezvoltării și al maturizării piețelor de outsourcing din Polonia, România și Ucraina. Reprezentatul companiei PricewaterhouseCoopers (PwC) a subliniat faptul că printre factorii care vor avea un impact asupra pieței în perioada 2020-2025 se numără robotizarea, ce nu trebuie privită ca pe o înlocuire a resurselor umane, ci ca pe o măsură de automatizare a activităților și dispozitivele conectate la Internet (Internet of Things).
Odată ce BSS Forum s-a încheiat, oaspeții au fost invitați la Outsourcing Stars Gala pentru a fi prezentat sumarul anului și la festivitatea de acordare a premiilor pentru inovațiile din industria de outsourcing. Premiile au fost acordate companiilor cu cea mai rapidă creștere, dar și instituțiilor care sprijină mediul de afaceri internațional, printre acestea se numără:
- ECHO Investment - cea mai rapidă creștere pentru dezvoltatori de clădiri de birouri,
- CBRE - cea mai mare creștere în domeniul serviciilor de consiliere în sectorul imobiliar,
- Adecco - cea mai mare creștere în Sales Force Outsourcing și, de asemenea, cea mai mare creștere în domeniul serviciilor de Body Leasing,
- Hitachi Capital - cea mai rapidă creștere în domeniul serviciilor de management al parcului auto,
- TMF Group - cea mai rapidă creștere în domeniul serviciilor de contabilitate si salarizare.
Dezvoltarea orașelor se află printre principalele priorități
În ceea ce privește dezvoltarea industriei, notabilă este strategia unor orașe și regiuni de a-și crea propriile pârghii pentru a atrage investiții semnificative pe plan local. Se încearcă dezvoltarea infrastructurii prin crearea de centre moderne de afaceri și parcuri tehnologice, instituții performante de învățământ, a unei culturi organizaționale specifice, cu scopul de a atrage parteneri, dar și angajați competenți. Mențiuni aparte au fost făcute și despre factorii interni ce determină succesul afacerilor, precum asigurarea unor birouri și spații de lucru moderne sau programe speciale de motivare și retenție a angajaților.
Keynote speaker în cadrul sesiunii de discuții „Business without borders” la BSS Forum, Loredana Niculae, CEO NNC Services și partener al platformei OutsourcingPortal.ro menționează următoarele:
‘’Investitorii străini caută în România resurse umane pregătite profesional, infrastructură propice dezvoltării unor centre de afaceri, fie că vorbim de accesibilitatea acestora, fie că vorbim de facilități pentru birouri, un mediu stabil de afaceri si o situație economică și politică previzibilă și constantă. România se află într-un context favorabil la nivel european, iar dezvoltarea trebuie să se întâmple la o scară mai amplă, având în vedere toți factorii importanți din acest ecosistem, nu doar disponibilitatea forței umane, ci și o colaborare mai strânsă între mediul de afaceri și mediul public, și investiții în domenii cheie precum infrastructura. Suntem printre destinațiile preferate de Business Shared Services din zonă și ar trebui să ne consolidăm această poziție cu o strategie integrată a acestui domeniu.”