Aplicația Sun Plaza, lansată de Centrul Comercial Sun Plaza, include jocul Sun Treasure, prin intermediul căruia clienții mallului din sudul Bucureștiului au parte de o aventură cu multe premii atunci când se plimbă pe culoarele acestuia sau intră în magazinele partenere. Sun Treasure presupune căutarea unor monede de aur care se transformă apoi în premii.
Desemnată să se ocupe de lansarea campaniei, agenția de comunicare integrată Minio Studio a reușit să păstreze stilul inedit și fresh pe care Sun Plaza l-a abordat în ultimii ani.
Dincolo de strategie, project management și creativitate, campania a fost realizată de Minio și cu ajutorul datelor biometrice. Astfel, vizualul campaniei a fost analizat in-house cu două softuri digitale predictibile, bazate pe stimuli emoționali și eye-tracking.
De asemenea, Minio Studio a gestionat testarea aplicației în două rânduri. Peste 50 de oameni au luat parte în total la cele două acțiuni și au dat recomandări echipei după ce au testat aplicația din punct de vedere al experienței utilizatorului (UX).
Aplicația a fost lansată prin intermediul a trei canale principale de comunicare: digital, OOH și audio-vizual. Componenta online a fost susținută de cinci influenceri care și-au anunțat comunitățile de lansarea aplicației prin intermediul unor clipuri video postate în social media. Mimi, Andrei Zbîr, Deea Codrea, Ioana Vișănescu și Cristian Florea au căutat comorile aztece din Sun Treasure și au oferit primele impresii despre joc. Aplicația a fost de asemenea promovată prin intermediul bannerelor online și a reclamelor din rețelele sociale.
Radiourile Kiss FM și Guerilla au rulat spoturi audio despre experiența de cumpărături captivantă oferită de noua aplicație Sun Plaza.
Campania a inclus și o amplă componentă OOH, pornind de la trailer de app în cinematografe și până la comunicare contextualizată în metrou. De asemenea, mallul a fost decorat cu multiple elemente vizuale de impact, atât digitale, cât și butaforii de mari dimensiuni.
”Lansarea aplicației AR Sun Plaza a fost o campanie câștigată prin pitch și ne-am dorit-o foarte mult. Ea este reprezentativă pentru felul în care Minio lucrează: integrat, complex, cu un project-management de calitate și multă creativitate.”, a declarat Ioana Mucenic, CEO Minio Studio.
”Fiecare campanie de succes are o poveste puternică în spate, iar aplicația AR Sun Plaza ne-a oferit posibilitatea să creăm într-un mod relevant universul jocului în toate mediile de comunicare, atât online, cât și offline. Am folosit tool-uri și metode care să ne ajute să generăm content relevant, îmbinând creativitatea cu UX, CX și abordarea strategică. Am încercat să privim shopper experience dintr-o nouă perspectivă, iar acest lucru ne-a ajutat să creăm o campanie inedită și de impact.”, a spus și Ilinca Văleanu, Account Manager Minio Studio.
”Sun Plaza se bucură să poată prezenta acest concept inovator, în premieră în România. Ne dorim să fim un centru comercial care își răsplătește clienții cu experiențe inedite, `un pic altfel`. Aplicația Sun Treasure transformă o sesiune simplă de cumpărături într-o adevărată aventură, cu tehnologie AR de ultimă generație.”, a declarat reprezentatul Sun Plaza. Aplicația Sun Plaza poate fi decărcată atât din Google Play Store pentru utilizatorii de Android, cât și din AppStore pentru cei care folosesc terminale iPhone.
Pentru mai multe informații legate de noua aplicație Sun Plaza, inclusiv tutoriale și lista completă de caracteristici, vizitați site-ul www.sunplaza.ro/suntreasure.