Premiile OSPA răsplatesc performanțe deosebite pentru companii și persoane din sectorul de securitate.
Metrici este astfel confirmată ca fiind cea mai bună companie românească de analiză video, iar oferta sa software este în continuă dezvoltare.
Juriul a apreciat că integrarea tuturor produselor sale software și hardware rezultă într-un sistem de management și de securitate mai bun pentru companii, integratori sau municipalități care aspiră spre statutul de smart city.
Interconectivitatea și integrarea Metrici oferă flexibilitate, iar juriul a apreciat și aceste calități.
Vlad Georgescu, Metrici Managing Partner, a mulțumit pentru premiu: „Îi felicit pe finaliști, precum și pe concurenții noștri de la OSPA pentru proiectele lor, dar și pe organizatori pentru evenimentul de gală. Știu că fiecare este mândru de munca lui și așa este și normal. În ce ne privește chiar dacă știam că avem un software performant, este plăcut să auzi lucruri bune și aprecieri și din partea altora. Premiul vine după ani de dezvoltare și muncă, cu îmbunatățiri constante, iar echipa Metrici mulțumește tuturor celor implicați. În special tuturor companiilor care au testat, evaluat si folosit softwareul nostru și l-au plasat pe prima poziție în preferințe. Aceasta ne motivează să evoluăm și mai mult pentru a demonstra că Metrici o merită”.
Toate aplicațile Metrici se bazează pe tehnologii de Inteligență Artificială. Proiectul depus la concurs a explicat cum vede și cum compania deja aplică dezvoltarea securității, a managementului de trafic sau al oraselor, pe baza tehnologiilor software pe care le dezvoltă.
Așa cum au arătat și teste anterioare independente, Metrici este una din cele mai bune companii de video analytics și software nu doar din România, ci din lume.
Metrici LPR – Capacitate demonstrată la nivel mondial
Recunoașterea numerelor de înmatriculare (license plate recognition – LPR) este oferta de bază Metrici pentru sectorul de securitate,controlul accesului sau pentru monitorizare și management al traficului. Numeroase administrații locale, forțe de ordine, companii mari sau mici folosesc soluția atât în România, cât și în lume.
De altfel, premiul OSPA nu este prima dată când Metrici ocupă locul întâi într-o competiție. Teste anterioare au demonstrat capacitățile companiei.
De-a lungul timpului, Metrici a fost testată comparativ cu cei mai importanți producători LPR din Europa- Germania, Norvegia, Danemarca, Belgia, România sunt câteva exemple de state unde companii sau instituții au testat soluția românească de LPR. De fiecare dată Metrici a fost numită cea mai bună soluție tehnică și aleasă, după caz, ca furnizor de software pentru clienți finali, fie pentru integrare cu alte soluții VMS.
PPD și recunoașterea obiectelor
Juriul de la OSPA, dar și deja clienții la nivel global au apreciat și Metrici Parking Place Detector, lansat recent, soluția software pentru administrarea spațiilor de parcare doar cu ajutorul camerelor IP.
În orice moment se poate ști statutul unui loc de parcare: liber sau ocupat, iar astfel se pot monitoriza si contoriza mii de locuri de parcare dintr-o singură interfață, indiferent de unde se află. În același timp, informațiile pot fi trimise spre aplicații mobile sau displayuri, iar șoferii să fie informați și direcționați.
Plecând de la acest motor de detecție al obiectelor bazat pe Inteligență Artificială, în cazul de față vehicule, Metrici a dezvoltat și alte aplicații, precum cele pentru managementul traficului. Metrici știe câte vehicule sunt în imagine și care este tipul lor: autoturism, camion, autobuz, dubă, motocicletă. În acest fel poate decide comanda unor semafoare sau a unor displayuri LED în funcție de gradul de încărcare, precum poate genera statistici, rapoarte și alarme.
Alte soluții apreciate de juriu și parteneri
Motorul de detecție a codurilor QR (Metrici QR Code Recognition) este destinat securizării și controlului accesului. Acesta poate fi folosit și în combinație cu alte motoare Metrici, precum cel de LPR de exemplu, sau cu alte soluții sofware sau hardware. Mai este util în monitorizarea unităților de productie sau pentru companiile de transport.
Metrici Container Code Recognition este echivalentul LPR, dar care monitorizează și înregistrează codurile containerelor de transport.
Area Detection și People Counter sunt soluții Metrici ce presupun detecția oricărui obiect în cadrul unui flux video. People Counter este una din ofertele de bază ale Metrici și se referă la identificarea oamenilor și a numărului lor în imagine. Folosită în retail, malluri sau management al orașelor pentru a genera alarme, a se vedea obișnuințe de trafic și a crea statistici. Folosită de asemenea pentru a controla semafoare sau iluminatul stradal.
Soluția este de asemenea un plus de securitate pentru zonele sensibile unde prezența oamenilor sau animalelor este interzisă, iar la detecția acestora se pot genera alarme.
Ce a făcut Metrici și ce a fost apreciat este că a venit cu toate soluțiile sale să înlocuiască toți clasicii senzori fizici și să integreze toată oferta într-o interfață, pe baza Inteligenței Artificiale și analizei video.
Metrici poate monitoriza zeci de camere, fiecare având alt rol și să joace rolul de senzor, alarma, sistem de management al traficului, de control și administrare al parcărilor, să securizeze accesul sau poate da semnale de activare a unor terțe unități hardware sau software. În plus, costurile de instalare și întreținere sunt minime.