CENIT susține educația tehnică în România - licențe gratuite CATIA V5 pentru studenți
CENIT România şi Dassault Systemes oferă studenților facultăților tehnice licențe academice Catia V5 gratuite. Programul se desfășoară în perioada 1-10 octombrie și se adresează în principal studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor specializărilor de inginerie mecanică, industrială, navală și aerospațială.
CENIT, liderul soluțiilor integrate de software și consultanță pentru procese operaționale în domeniul Product Lifecycle Management, continuă programele de implicare în domeniul educației la nivelul României prin promovarea de licențe academice gratuite CATIA V5 către toți studenții, masteranzii și doctoranzii facultăților cu profil tehnic interesați. Licența este destinată exclusiv utilizării în scop academic.
CENIT facilitează accesul viitorilor specialiști la soluția profesională de lucru, CATIA V5, tehnologie software utilizată de giganți internaționali precum BMW, Porsche, Daimler AG, McLaren Automotive, Chrysler, Honda, Audi, Jaguar Land Rover, Volkswagen, SEAT, Renault, Toyota, Ford, Scania, Hyundai, Tesla Motors, Rolls-Royce Motors, Goodyear, Boeing, Airbus sau Nokia.
CATIA V5 – o soluție completă pentru proiectarea industrială
CATIA V5 este o platformă software utilizată la nivel internațional în industriile auto, aeronautică, navală, energetică și high-tech, care oferă utilizatorilor funcționalități pentru activități specifice - design industrial, proiectare mecanică, modelarea volumelor sau a suprafețelor, modelare parametrizată, scule şi matriţe, dezvoltare mecatronică, materiale compozite, cabluri electrice, proiectarea conductelor, simulare FEM (CAE), fabricare NC (CAM) sau validare digitală (DMU).
CATIA V5 oferă instrumente complete pentru redarea 3D a pieselor, mecanismelor şi ansamblurilor mecanice, pe o infrastructură centrală, într-un mediu colaborativ complet care dezvoltă creativitatea, partajarea experienței și comunicarea.
Misiunea CENIT în România
Prin intermediul programelor sale de implicare în mediul academic, CENIT își propune să sprijine universitățile să acceseze aplicații software puternice și cunoștințe tehnologice de ultimă generație. CENIT susţine în mod activ dezvoltarea continuă a bazei de calificare necesară studenților și absolvenților pentru cariera lor viitoare.
„Prin intermediul acestui program ne propunem să oferim studenților o oportunitate concretă pentru înțelegerea aplicabilității modulelor și testarea celei mai folosite tehnologii din industria mecanică, CATIA V5. În plus dorim să-i apropiem de experiența practică și de tehnologiile utilizate în companiile în care vor lucra după terminarea studiilor” declară Florin Şerban, General Manager CENIT România.
Pentru a beneficia de o licență academică CATIA V5 gratuită, cei intersați trebuie să acceseze pagina dedicată programului până pe 10 octombrie. Oferta este disponibilă doar în urma completării datelor de înregistrare, atașării unei copii după un document care atestă calitatea de student și completării codului promotional CATIA4FREE15.