Startup-ul românesc de big data Veridion organizează între 7 și 9 iulie la Impact Hub a "Hacking Big Numbers", un hackathon dedicat inovației, inteligenței artificiale și datelor de business, alături de Netopia Payments, unul dintre principalii furnizori de soluții de plăți electronice din România. ”Hacking Big Numbers” invită pasionații de Big Data/AI/Business Data să folosească resursele puse la dispoziție echipelor de către partenerii hackathon-ului pentru a construi soluții cu aplicabilitate reală în diverse domenii.
Resursele puse la dispoziție de către parteneri sunt următoarele: date structurate despre milioane de companii, acces la API-uri ChatGPT, proxy-uri și infrastructură de crawling, servere pentru antrenarea modelelor de machine learning.
Echipele pot veni cu propriile idei sau pot să accepte un bounty pentru o șansă în plus de a își monetiza eforturile depuse pe parcursul celor 3 zile ale competiției.
Cel mai bun proiect al competiției va primi 5.000 euro, iar bounty-urile vor fi între 500 și 2000 euro în măsura în care sunt rezolvate conform criteriilor.
Înscrieri: https://veridion.com/hackingbignumbers/