Google actualizează imaginile Street View din România

19 iun. 2014 19 iun. 2014

Hărțile Google se actualizează constant pentru a oferi informații la zi. Google anunță astăzi că va reîncepe preluarea de imagini Street View în România, pentru a împrospăta și îmbogăți imaginile de pe Google Maps. Începând cu săptămâna viitoare, mașinile Street View vor porni să actualizeze imaginile existente din mai multe orașe importante din România, precum București, Cluj Napoca, Timișoara, Constanța sau Sibiu.

Google actualizează imaginile Street View din România

Hărțile Google se actualizează constant pentru a oferi informații la zi. Google anunță astăzi că va reîncepe preluarea de imagini Street View în România, pentru a împrospăta și îmbogăți imaginile de pe Google Maps. Începând cu săptămâna viitoare, mașinile Street View vor porni să actualizeze imaginile existente din mai multe orașe importante din România, precum București, Cluj Napoca, Timișoara, Constanța sau Sibiu.

Street View este o funcționalitate foarte populară din Google Maps, fiind disponibilă în peste 55 de țări din toată lumea. Actualizarea imaginilor Street View este una dintre cele mai frecvente solicitări venite din partea utilizatorilor de Google Maps. Street View permite utilizatorilor să exploreze și să viziteze virtual zone, orașe, drumuri prin imagini panoramice de la nivelul străzii. Funcționalitatea este disponibilă și în Google Earth și versiunea mobilă a Google Maps.

Street View pentru Google Maps a fost lansat în România la sfârşitul anului 2010, fiind primul serviciu localizat introdus după deschiderea biroului Google din România în noiembrie 2010. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View din România a fost realizată în aprilie 2013, după un adevărat „maraton” al mașinilor Street View și triciclului Google (Google Trike). Acoperirea Street View în România a fost extinsă atunci cu sute de localități și peste 40.000 km, aproape toate țara fiind disponibilă în Street View. De asemenea, pe Google Maps au fost adăugate imagini panoramice pentru zeci de atracții turistice din România.

Ca de obicei, Google oferă utilizatorilor experiența Street View în condițiile respectării confidențialității. Înainte de a publica imaginile, Google aplică efect de estompare pe fețele oamenilor din imaginile Street View, precum și pe numerele de înmatriculare ale mașinilor, pentru a proteja intimitatea indivizilor. După publicare, orice utilizator poate raporta imagini pentru a fi eliminate, accesând secțiunea „Raportați o problemă” din colțul din dreapta jos al fiecărei imagini.

Mai multe informații despre Street View și locurile de unde mașinile Google preiau imagini pot fi găsite aici: www.google.ro/streetview

Cifre Google Maps

  • Numărul utilizatorilor activi de Google Maps depășește 1 miliard în fiecare lună
  • Google Maps oferă indicații de orientare în 198 de țări, acoperind 51,2 milioane de kilometri de drumuri
  • De la începerea proiectului Street View, în 2007, vehiculele Google au parcurs mai mult de 6 milioane de kilometri unici pentru preluarea de imagini panoramice
  • Serviciul Google Street View este disponibil în 56 de țări, inclusiv părți din Antarctica și Artica

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!