Cea de-a doua ediție a evenimentului Topconf Bucharest a avut loc ieri, 29 septembrie 2015, la Hotel Radisson Blu, reunind peste 100 de iubitori de tehnologii mobile, web sau cloud, dezvoltatori, project manageri, alături de nume importante la nivel internațional.
Panelurile i-au avut ca speakeri pe Simona Bonghez, Mark Smalley, Dan Radoiu, Jon Arne Sæterås, Chrissy Welsh, Patroklos Papapetrou, Vitaliy Rudnytskiy, Robert Calangiu, Ruxandra Carbunaru, Alexandra Casapu, Ivar Grimstad, Nikola Zivanovic, Andrei Antal, Jarosław Pałka, Sorin Sfîrlogea, fiecare dintre aceștia dezvoltând subiecte extrem de interesante precum miza poziționării culturale și geografice în managementul proiectelor (șocuri culturale, capacitatea de coordonare a proiectelor globale sau a echipelor la nivel virtual), Internet of Things (IoT), UX/UI, project management, metodologii Lean/Agile, de cele mai importante trenduri în domeniile software, mobile, cloud computing, precum și multe altele care reprezintă dinamica tehnologică actuală.
De asemenea, participanții la eveniment au aflat despre cele mai noi trenduri în ceea ce înseamnă design-ul platformelor web adaptat device-urilor mobile, despre rolul tehnologiilor mobile în industriile de tip Internet of Things (IoT), importanța și impactul dezvoltării aplicațiilor îndrăgite de utilizatori, prin testarea completă a tuturor canalelor specifice User Experience sau despre modul în care se pot gestiona optim echipe la nivel global.
Importanța migrării în cloud și a descoperirii unor noi direcții în dezvoltarea, testarea și implementarea aplicațiilor software folosind noile platforme în cloud
Prezentările pot fi descărcate de pe site-ul oficial el evenimentului.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de socializare informală și cu promisiunea organizatorilor de a reveni peste un an, cu o ediție complexă, adaptată dinamicii tehnologiei, influențelor globale și modurilor în care toate acestea își pot găsi implementarea eficientă în companii.
TopConf Bucharest 2015 a fost organizat cu sprijinul partenerilor săi: Methods and Tools, Colors in Projects, INfoQ, Softlead, Qualiance, Opus, ANIS, Agora, Softbinator, ARIES, Computerworld, IPBoutique, Lumea SEO PPC, Club IT&C.