Bittnet (BNET) anunță încheierea cu succes a negocierilor pentru consolidarea activităților de integrare IT&C ale dendrio si CRESCENDO, companie cu istoric de peste 25 ani în România si pe piețe externe. Ca parte a înțelegerii, companiile își vor uni forțele sub brandul dendrio, cu scopul de a crea un integrator IT&C regional reprezentativ.
CRESCENDO a fost înființată în 1993 și, începând cu 1999, este condusă de Marius Tulea, CEO și acționar semnificativ. Compania este specializată în furnizarea de aplicații, soluții și servicii personalizate IT&C. În 2017, compania a înregistrat venituri de 79,2 milioane lei (o creștere cu 56% față de rezultatul din 2016) și un profit net de 4,4 milioane lei (creștere cu 140% față de 2016). Cu o experiență de peste 25 de ani, CRESCENDO are peste 60 angajați, peste 200 clienți activi și mai mult de 2,000 proiecte implementate cu succes în România și în străinătate.
“Suntem bucuroși să anunțăm acest parteneriat, deoarece considerăm că este un game changer pentru toți acționarii noștri, precum și pentru piața de IT&C din România per ansamblu. De la listarea pe Bursa de Valori București, ne-am străduit întotdeauna să ne dezvoltăm și să creștem an de an. Am identificat de acum câțiva ani oportunitatea de consolidare a pieței IT&C ca fiind una dintre cele mai bune metode de a ne întări poziția la nivel local și internațional. Credem că această decizie va avea consecințe pozitive care vor redefini pozitiv statutul nostru de companie listată deoarece va contribui în mod semnificativ la construirea unui jucător regional reprezentativ, originar din România”, a declarat Cristian Logofătu, CFO Bittnet.
Împreună, companiile își propun să-și consolideze poziția în România, sa își dezvolte prezenta pe piețele externe și să-și extindă capacitatea de livrare la nivel CEE. Ca rezultat al operațiunii, dendrio va beneficia de o structură stabilă de business, de personal extins, precum și de un portofoliu lărgit de produse și servicii. În urma consolidării, grupul Bittnet estimează ca va ajunge în 2019 la peste 120 milioane lei în venituri consolidate, depășind astfel ținta propusă de 100 milioane lei – stabilită la începutul acestui an pentru a fi atinsă până în anul 2020.
“Discuțiile cu Bittnet au pornit de la obiectivul nostru comun de a crea un jucător român reprezentativ pe piața regională de IT&C. Dovedim astfel ca si antreprenorii romani se pot înțelege, complementându-se si construind împreună, cu încredere si obiective comune. Prin expertiza și capacitățile comune, împreună cu grupul Bittnet suntem dedicați construirii unei companii care va putea să se extindă succesiv și să-si creeze un nume și o reputație si in străinătate. Ca parte a înțelegerii, CRESCENDO va finaliza cu succes toate contractele semnate si implicit proiectele de integrare IT&C demarate la momentul tranzacției. Direcția de business dedicata activității de software specializat, managementul resurselor companiilor din câteva sectoare de piața bine definite, cu care CRESCENDO a demarat in 1993 va fi dezvoltata in continuare, prin parteneriate dedicate, de nișă, pentru a le oferi clienților CRESCENDO din acest domeniu soluțiile de care au nevoie”, a declarat Marius Tulea, CEO și acționar la CRESCENDO International.
Unindu-și forțele și sporind amploarea celor două afaceri, dendrio și CRESCENDO vor crea un jucător local important, care va oferi clienților un portofoliu larg de servicii, precum și oportunități unice de creștere și dezvoltare pentru membrii echipelor respective. Prin creșterea dimensiunii și a competențelor sale, grupul Bittnet urmărește să continue sa fie o destinație preferata de carieră pentru angajații actuali și potențiali prin crearea unei structuri de grup care oferă oportunități de creștere dinamică, dezvoltare a abilităților precum și a capacității profesionale.
“În urma achiziției GECAD NET, am identificat o serie de avantaje pe care ni le-a adus operarea la o scară mai largă. Aceasta a inclus printre altele posibilitatea, pentru noi și echipele noastre, de a colabora cu mai mulți parteneri și ne-a permis să creștem și să ne extindem toate competențele noastre profesionale. Prin asocierea forțelor noastre cu un jucător precum CRESCENDO, putem oferi experților IT de top care lucrează deja cu noi sau care ni se vor alătura în viitorul apropiat, o posibilitate unică de a lucra într-un mediu extrem de dinamic, dar și antreprenorial, care oferă multe oportunități pentru dezvoltarea profesională. Într-o situație în care concurența pentru talent este în prezent atât de acerbă în domeniul IT&C din România, credem că acesta va fi unul dintre principalii diferențiatori pentru Bittnet Group, care ne va ajuta să păstrăm si atragem cei mai buni oameni.“ a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet.
Tranzacția trebuie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor Bittnet și avizată de Consiliul Concurenței. Bittnet va demara procedurile pentru convocarea Adunării Generale a Acționarilor.
Aceasta va fi a patra investiție efectuată de grupul Bittnet în ultimele 12 luni. În al treilea trimestru al anului 2017, Bittnet a achiziționat GECAD NET, un integrator de servicii IT, în prezent cunoscut pe piața românească sub marca dendrio. În iulie 2018, Bittnet a achiziționat un pachet de 51% din ELIAN Solutions, furnizor de ERP și în august 2018, a achiziționat 25% în Equatorial Gaming, o companie de tip game-based learning. Ca și în cazul achizițiilor anterioare, Bittnet va finanța tranzacția prin intermediul fondurilor strânse în urma unei emisiuni de obligațiuni corporative, sau prin împrumut bancar.