Deutsche Telekom a ales să colaboreze cu Ericsson ca furnizor pentru rețeaua actuală și viitoare, într-una din cele două zone ale Deutsche Telekom din Germania, făcând astfel pasul decisiv către 5G. Modernizarea rețelei le va oferi utilizatorilor un plus sigur de performanță.
Ericsson va moderniza rețelele DT 2G, 3G și 4G cu ajutorul soluțiilor multi-standard. Acordul a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani și include livrarea unei rețele Radio Access Network multi-standard, bazată pe produsul Ericsson Baseband 6630 și pe produse radio multi-standard, soluția Ericsson Network Manager pentru OSS, cât și servicii și mentenanță software și hardware. În acest context, suportul OSS pentru rețeaua radio va permite gestionarea unitară a rețelei.
„Din discuțiile cu Deutsche Telekom, le-am înțeles nevoia de a avea o infrastructură pregătită pentru 5G, astfel încât să rămână lider în ceea ce privește serviciile oferite clienților din Germania”, a spus Arun Bansal, Senior Vice President and Head of Market Area Europe and Latin America. „În contextul acestui proiect, vom putea rula multiple standarde pe aceeași bază hardware, iar trecerea către 5G va consta într-o simplă descărcare software pe site-urile radio. Vom completa fiecare din aceste implementări cu experiența noastră internațională în proiecte 5G, asigurându-ne, astfel, că Deutsche Telekom are parte de cele mai avansate echipamente hardware și software din industrie.”
Implementarea unei infrastructuri de acces radio pregătită pentru 5G marchează un nou capitol în colaborarea dintre Ericsson și Deutsche Telekom. Anterior, Ericsson a fost un partener de încredere pentru rețeaua 2G și pentru cea de telefonie IP (mobilă și fixă) a Deutsche Telekom.
„Acum, ne extindem parteneriatul și construim o bază solidă pentru a susține o călătorie comună către 5G”, a adăugat Arun Bansal.