Ericsson (NASDAQ: ERIC) și Verizon vor colabora pentru dezvoltarea și lansarea unei soluții de conectare la rețea de tip LPWA (cellular low-power wide-area) care va servi o gamă largă de aplicații IoT. Ericsson și Verizon au fost implicați în teste IoT încă din 2014 pentru a demonstra numeroasele utilizări ale aplicațiilor IoT - atât pentru consumatori, cât și la nivel industrial – care pot fi susținute de rețelele mobile de astăzi.
„Rețeaua LTE Verizon furnizează platforma ideală pentru accelerarea implementării soluțiilor IoT destinate consumatorilor, orașelor și industiilor”, a menționat Adam Koeppe, Vice President, Network Technology and Planning, Verizon. „Suntem dedicați simplificării aplicațiilor IoT și, în acest sens, am lansat o platformă pentru dezvoltatori – ThingSpace – și am făcut progrese în ceea ce privește performanța rețelelor noastre. Noul software Ericsson ne va permite să extindem acoperirea dispozitivelor IoT low-cost, în același timp garantând o durată de viață a bateriilor acestora de câțiva ani.”
Rețelele LTE pot deja susține aplicații de înaltă capacitate și cu latență scăzută. Soluția LPWA a Ericsson va îmbunătăți rețeaua LTE a Verizon pentru a putea conecta mai multe dispozitive IoT, răspunzând, în același timp, nevoile de conectivitate ale operatorului pentru consum diminuat de energie, costuri scăzute și complexitate redusă a operațiunilor.
„Verizon este un partener ideal în procesul de dezvoltare a tehnologiilor celulare destinate cerințelor de rețea pentru aplicațiile IoT”, a spus Arun Bansal, Senior Vice President and Head of Business Unit Radio, Ericsson. „Aplicațiile IoT sunt cele care vor stimula dezvoltarea 5G, astfel încât este esențial pentru noi să lucrăm împreună cu operatori de top precum Verizon pentru a continua să aducem inovații în industrie și ecosistemul IoT.”
IoT va schimba modul în care lucrăm și trăim, folosind noi nivele de inteligență care ne vor putea conecta cu lumea înconjurătoare în moduri necunoscute până acum. Acest lucru va necesita stabilirea unor conexiuni la nivele mai înalte decât cele folosite până acum și dezvoltarea unor soluții scalabile care pot funcționa împreună pentru a răspunde nevoilor din ce în ce mai diverse ale utilizatorilor.
Lansat recent, noul software de rețea 17A al Ericsson se adresează numărului enorm de dispozitive IoT anticipat pentru viitor, cât și diversității nevoilor acestora de conectivitate. Software-ul include caracteristici cheie ce vor permite rețelelor celulare să susțină orașe, contorizări și agricultura inteligente. Ericsson lucrează la accelerarea dezvoltării IoT cu ajutorul primei soluții complete de conectivitate LPWA care le va permite operatorilor să-și adapteze rețelele pentru a se adresa întregii diversități de aplicații IoT.
Profitând de infrastructura rețelei deja existente, Verizon va putea lansa mai repede pe piață servicii IoT, care vor beneficia de mobilitatea, rigurozitatea, securitatea și extinderea rețelelor sale LTE. Mai mult decât atât, Ericsson și Verizon vor lucra proactiv cu toți partenerii din ecosistem pentru a accelera comercializarea de soluții avansate IoT. Cele două companii vor continua să desfășoare testări live pentru a determina modul în care aplicațiile IoT funcționează și se comportă în rețea.
Luna aceasta, Ericsson a demonstrat în cadrul CES 2016, în Las Vegas, modul în care pot fi folosite aplicațiile IoT pentru a conecta scutere, motociclete sau dispozitive purtabile, pentru a administra contoare și rețele inteligente de energie și pentru a monitoriza calitatea apei.