Competiţia strânsă în ceea ce privește ocuparea locurilor de muncă devine problematică în contextul în care din ce în ce mai mulţi tineri se confruntă cu ea chiar şi după licențierea de specialitate. Cerinţele tot mai mari ale societăţii moderne în dezvoltare determină ca, pe lângă competenţele tehnice, să fie necesare şi abilităţile interpersonale care oferă valoare oricărui candidat.
Ce te diferențiază de restul persoanelor alături de care absolvi o facultate? Care sunt elementele care fac dintr-un posibil candidat o veritabilă resursă pentru o companie? Evenimentul Soft Skills Academy I a venit în sprijinul studenţilor din Bucureşti, pentru a le oferi un punct de plecare în viitoarea lor carieră, prin căpătarea de abilităţi în domeniul vânzărilor şi cel al managementului.
Facilitarea legăturii dintre mediul de business şi cel academic a fost posibilă datorită speakerilor din cadrul companiilor partenere care au vorbit despre poveştile lor de succes. Leadership, tehnici de negociere, public speaking, sunt doar câteva cuvinte cheie care au putut descrie decursul fiecărei zile de training:
“SSA a fost cea mai frumoasă experienţă de până acum, am avut posibilitatea de a interacţiona cu oameni de success de la care am învăţat o multitudine de lucruri noi. Felicitări!”
“Organizarea a fost foarte bună, speakerii bine aleşi pentru temele cursurilor. Am întâlnit oameni foarte faini, cursurile au fost interactive, organizatorii deschisi şi implicaţi în proiect.”
Pentru că, la momentul actual, cerinţele pieţei impun la recrutare şi flexibilitatea de trecere din sfera tehnică în cea soft, EESTEC LC Bucharest organizează în perioada 24-29 martie cea de-a doua ediţie Soft Skills Academy.
Evenimentul va avea formatul unei sesiune de trainguri organizate în două module: comunicare şi problem solving, menite să te ajute în descoperirea calităţilor ascunse de negociator sau lider şi să-ţi dezvolte abilităţile de coordonare şi comunicare.
Tu poţi face diferenţa între un job bun şi jobul ideal!
Pentru mai multe informaţii, accesează www.eestec.ro/ssa .