Ediție record a evenimentului GoTech World: Peste 15.100 de vizitatori, 100 de companii expozante, 135 de speakeri și 11 scene

17 nov. 2025 17 nov. 2025
Cea de-a XIV-a ediție a GoTech World, cea mai amplă expo-conferință B2B cu soluții IT și digitale din Europa Centrală și de Est, a încheiat două zile intense de conținut, demonstrații live și inovații aplicate, reunind 15.121 de vizitatori, peste 100 de companii expozante, 135 de speakeri și 11 scene tematice dedicate viitorului tehnologiei și transformării digitale. Conceptul ediției a fost construit în jurul fuziunii dintre Inteligența Artificială și robotică, un pilon care redefinește noua eră a automatizării inteligente.
Ediție record a evenimentului GoTech World: Peste 15.100 de vizitatori, 100 de companii expozante, 135 de speakeri și 11 scene

„GoTech World 2025 a avut rolul unei radiografii oneste asupra tehnologiei care nu mai aparține viitorului, ci prezentului. De la aplicații AI care optimizează procese complexe, până la sisteme robotice care transformă aceste decizii în acțiuni reale, ediția de anul acesta a demonstrat maturitatea industriei și necesitatea unor parteneriate solide între companii, instituții și lideri de tehnologie. Suntem martorii unei schimbări accelerate, iar GoTech World rămâne locul în care această transformare prinde direcție, claritate și aplicabilitate”, a declarat Alexandru Măxineanu, Managing Partner Universum Expo.

Un line-up internațional care a conectat tehnologia cu businessul

Cele 11 scene tematice au găzduit peste 120 de sesiuni de conținut, acoperind teme strategice pentru mediul de afaceri: reziliența digitală a Europei, noile paradigme de securitate cibernetică, sustenabilitatea ca strategie de creștere, automatizarea inteligentă, arhitecturile software sau impactul AI asupra industriilor creative.

Speakeri internaționali de top, precum Kai Zenner (Parlamentul European), Hartmut König (Adobe), Prof. Dr. Kathrin Kind (Cognizant), J. Nicole Dove (Riot Games), Niek Palm (Philips) sau Sasha Denisov (EPAM Systems), au oferit perspective avansate despre tendințele care modelează viitorul economiei digitale și despre modul în care companiile pot transforma tehnologia în avantaj competitiv.

Momentul special al ediției, The Robot Cellist, a adus în fața publicului o demonstrație unică a fuziunii dintre artă și tehnologie. Artistul internațional Fredrik Gran a prezentat pe scena evenimentului robotul care cântă la violoncel, care a susținut un moment artistic alături de cvartetul românesc Symphactory Strings. Tot pe Main Stage, Danit Peleg, pionieră a modei imprimate 3D, a vorbit despre evoluția designului vestimentar realizat la imprimantă și a purtat propriile creații, ilustrând modul în care tehnologia transformă moda contemporană.

Tehnologiile care au definit zona expozițională - de la securitate cibernetică avansată la aplicații creative de AI

Zona expozițională a reunit peste 100 de companii care au prezentat tehnologii orientate, în principal, către eficiență operațională, automatizare și securitate digitală. Printre acestea s-au numărat lideri globali și regionali precum Orange Business – partener principal al ediției, Genpact, Trendyol, CertSign, AD/01, BCR, Google, Electronic Arts Romania, SAP, Măgurele Science Park și multe alte branduri care definesc standardele industriilor în care activează.

Companiile au adus în prim-plan soluții avansate de AI aplicată, platforme de cloud suveran, sisteme moderne de cybersecurity, tehnologii de automatizare a proceselor, precum și instrumente pentru optimizarea lanțurilor de aprovizionare, analiză inteligentă a datelor, experiențe digitale personalizate și creșterea performanței organizaționale.  Împreună, aceste soluții au conturat o perspectivă clară asupra direcției economiei digitale, arătând că tehnologia devine parte esențială a tuturor nivelurilor dintr-o organizație. În același timp, AI și robotica devin reperele centrale ale unei industrii care evoluează într-un ritm fără precedent.

GoTech World 2025 a găzduit și a doua ediție a The Smart Home Summit, cel mai important eveniment regional dedicat tehnologiilor de automatizare a locuințelor și clădirilor. Lideri din domeniu au prezentat soluții pentru eficiență energetică, securitate, control inteligent și HVAC, iar companii precum TP-Link, Aqara, Legrand, TechCuisine Smart Home, RPG Security, Tado, Tedee și KNX România au oferit demonstrații live și workshopuri aplicate.

Totodată, GoTech a găzduit și prima ediție a Tax & Technology Summit, realizată în parteneriat cu Camera Consultanților Fiscali, un eveniment cu experți și speakeri de top din domeniu, printre care și Ministrul Finanțelor. Summitul a avut ca obiectiv promovarea soluțiilor și produselor software inovatoare, dedicate profesioniștilor din domeniul fiscal, antreprenorial și tehnologic, contribuind astfel la modernizarea și eficientizarea activităților din aceste sectoare.

Datorită rezultatele obținute în acest an, GoTech World își consolidează poziția de hub regional de inovație și platformă-cheie pentru profesioniști, lideri de business și companii care modelează viitorul economiei digitale.

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!